Biroul Permanent al Senatului a decis, marţi, amânarea constituirii Comisiei de anchetă privind contractele încheiate de CNADNR în perioada 2005-2009, săptămâna viitoare urmând să se întâlnească liderii de grupuri parlamentare pentru a negocia algoritmul componenţei conducerii acesteia.
Biroul Permanent a amânat constituirea Comisiei de anchetă având drept scop investigarea contractelor încheiate de CNADNR pentru săptămâna viitoare, urmând ca până atunci să aibă loc o întâlnire a liderilor de grupuri parlamentare pentru stabilirea componenţei comisiei, în raport de algoritmul politic, a declarat chestorul Senatului Ioan Chelaru.
El a explicat că în Biroul Permanent, urmare a faptului că grupurile parlamentare nu au făcut nominalizări pentru Biroul Comisiei de anchetă, dar şi a unor obiecţiuni, s-a stabilit ca marţea viitoare, la ora 12.00, să se întâlnească "toţi cei patru lideri de grupuri parlamentare", susţinând că, din punctul său de vedere, nu poate fi vorba decât despre liderii grupurilor parlamentare PDL, PNL, PSD şi UDMR, potrivit algoritmului rezultat din alegerile parlametare.
"Din punctul meu de vedere, grupul constituit pe parcurs nu poate să-şi delege un reprezentant. (...) Va fi o negociere, pentru că ştiţi foarte bine că există un partid care vrea să conducă totul", a mai spus Chelaru.
PDL i-a nominalizat pentru această comisie pe Marian Ovidiu, Valentin Calcan, Dumitru Constantin şi Augustin Humelnicu, PNL pe Liviu Titus Paşca şi Marius Petre Nicoară. Din partea UDMR a fost nominalizat Laszlo Gyerko, iar grupul parlamentar mixt l-a desemnat pe Liviu Câmpanu.
Înfiinţarea comisiei de anchetă a derulării unor contracte la nivelul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a fost aprobată de Biroul Permanent al Senatului în data de 16 martie, tot atunci decizându-se ca în componenţă să fie 11 membri.