Studenţii i-au refuzat, luni, invitaţiile la dialog ale ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, demnitarul coborând cu zece minute înainte de începerea protestului anunţat, luni, pentru ora 13.00, de către Uniunea Naţională a Studenţilor din România, în faţa sediului ministerului.
Ministrul Funeriu a stat de vorbă cu câteva studente pe care le-a invitat să intre în minister pentru a purta o discuţie. Studentele au refuzat invitaţia, întrucât nu sosiseră toţi participanţii anunţaţi pentru protest.
Pe de altă parte, luni, la ora 8.00, ministrul i-a invitat pe studenţi la dialog, şi această invitaţie fiind respinsă.
Totodată, liderul UNSR, Ionuţ Poenaru, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că ministrul Educaţiei a refuzat să-i răspundă la salut şi să-l invite şi pe el la dialog.
"De cum mi-am făcut apariţia lângă dumnealui a întors spatele şi a plecat în minister. Am fi vrut să organizăm astăzi un protest fără precedent, să blocăm străzile, să aducem o mie de studenţi, dar aprobarea pentru acest protest ne-a fost transmisă abia la ora 11.30. Imediat după ce am primit aprobarea, am primit telefoane de ameninţare de la diverse persoane care ne atenţionau asupra faptului că la protest nu pot participa mai mult de 150 de persoane. Dacă vom aduce mai mulţi oameni atunci vom fi sancţionaţi contravenţional", a precizat liderul UNSR.
El a precizat că studenţii nu vor mai veni de mâine în faţa Ministerului Educaţiei, întrucât protestele lor de săptămâna trecută nu au avut niciun ecou. În schimb, ei vor susţine toate acţiunile de protest din această săptămână organizate de sindicate.
Studenţii scandează ca şi săptămâna trecută "Demisia", "Plecăm din ţară", "Venim şi mâine" şi au arborat aceleaşi bannere pe care scrie "Cu banii noştri pe o lună voi nu trăiţi o săptămână", "Legea educaţiei, culmea aberaţiei", ei huiduie şi cântă fragmente din imnul naţional.
"Nu vom renunţa la proteste, dar nu vom mai veni în faţa ministerului săptămâna aceasta. Vom reveni luni, peste o săptămână. Dacă nici protestul de atunci nu va avea niciun ecou, peste două săptămâni vom aduce în faţa ministerului studenţii din toată ţara", a mai spus liderul UNSR.