Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino poate relua din 15 mai producţia de vaccin gripal sezonier, la trei luni după ce Agenţia Naţională a Medicamentului a retras autorizaţia de fabricaţie pentru toate injectabilele, din cauza mai multor probleme.
Ministerul Sănătăţii a fost informat, joi seara, printr-o adresă oficială de către Agenţia Naţională a Medicamentului, că în urma ultimelor verificari din 7 şi
13 mai 2010, comisiile de inspecţie au luat decizia de acordare a autorizaţiei de fabricaţie pentru vaccinul gripal sezonier, se arată într-un comunicat al MS, remis agenţiei MEDIAFAX.
Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) a retras, în 8 februarie, Institutului Cantacuzino autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât i-a expirat standardul de bune practici de fabricaţie.
După această decizie, Institutul Cantacuzino s-a angajat ca, până în 15 aprilie, să finalizeze o serie lucrări, dar şi de reverificări ale parametrilor de lucru la liniile de producţie a vaccinurilor BCG şi pandemic, ANM dând asigurări instituţiei ca va elibera autorizaţia de fabricaţie dacă aceste măsuri vor fi realizate.
Guvernul a alocat, la începutul lunii martie, Institutului Cantacuzino fonduri totale de un milion lei pentru finalizarea lucrărilor şi reverificarea parametrilor de lucru, care să permită instituţiei ca, până la 15 aprilie, să obţină avizele necesare pentru continuarea activităţii, inclusiv pentru producerea vaccinurilor.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, l-a demis pe directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino, Radu Iordăchel, pentru că planul de măsuri corective şi de remediere a deficienţelor la liniile de producţie ale institutului pe care şi l-a asumat nu a fost îndeplinit, numindu-l în locul lui pe medicul primar microbiolog Gabriel Ionescu.