Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a propus, miercuri, în şedinţa CExN al PSD, implicarea partidului în lansarea unei petiţii naţionale privind demiterea şefului statului şi a premierului Emil Boc, prin care să li se impute repsonsabilitatea politică pentru actuala criză economică.
"Populaţia aşteaptă de la PSD o solidarizare mai activă şi credibilă cu aceste mişcări de protest şi de nemulţumire socială. Aş veni cu o propunere - să lansăm - şi PSD să fie cel care în toată ţara şi cu toţi militanţii, cu toţi simpatazanţii, cu toţi votanţii noştri, milioane de oameni care cred în noi - să lansam o petiţie naţională, în care să spunem că nu suntem de acord cu aceste propuneri ale Guvernului şi că suntem pentru demisia preşedintelui şi a primului-ministru, pentru că, de fapt, sunt responsabilii politici pentru această criză", a spus Geoană.
El a arătat că nu se poate demara un referendum pentru demiterea preşedintelui, întrucât Constituţia nu permite, dar se poate lansa o petiţie naţională în acest sens.
"Nu putem demara referendum în România, pentru că Constituţia nu ne-o permite, dar o petiţie naţională, în care partidul să se implice şi în care să spunem care este varianta noastră alternativă şi ceea ce condamnăm cu luciditate în criticarea acestor măsuri, care sunt măsuri greşite, nefireşti. Dacă suntem un partid al stângii, acesta este momentul în care să mergem la cetăţeni. Este bine la Parlamernt, este bine la televizor, este bine în şedinţe, dar locul nostru este printre oameni, încercând să le spunem că avem soluţii şi că această formulă de conducere a României este nefericită şi trebuie să plece", a adăugat Geoană.