Cadrele didactice intră în grevă generală din 31 mai, de miercuri nu mai trece notele elevilor în catalog şi nu mai participă la evaluările naţionale, iar în 19 mai vor merge la mitingul din Piaţa Victoriei, a declarat liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a precizat că decizia a fost luată în urma întâlnirii de miercuri cu toţi liderii federaţiilor din învăţământ. Cornea a precizat că protestele vor fi atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în universitar.
Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, a declarat că sindicaliştii din învăţământ vor să nu se aplice măsurile de reducere a salariilor.
"Noi vrem ca viitoarea ordonanţă care ne amputează salariile să nu se întâmple", a mai spus Isvoranu.
Liderul Federaţiei "Spiru Haret" a adăugat că profesorii şi pensionarii nu pot fi făcuţi responsabili pentru "ani întregi de cheltuieli pe clientelă politică".
Aproximativ 100 de sindicalişti din învăţământ au pichetat, marţi, Palatul Parlamentului, nemulţumiţi de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare anunţate în urma negocierilor cu delegaţia FMI şi de proiectul Legii educaţiei.
Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Liviu Pop, declara că dacă se reduc salariile cu 25 la sută un debutant din învăţământ va lua 850 de lei brut, ceea ce înseamnă că va primi efectiv 600 de lei, foarte puţin pentru a putea trăi.
"În învăţământ am făcut deja reduceri de posturi. Reducerea cu 25 la sută a salariilor ar însemna o scădere a calităţii în educaţie, deoarece la noi salariile sunt făcute pe finanţarea per elev", a mai spus Liviu Pop.
Confederaţiile sindicale au anunţat că în 19 mai aproximativ 40.000 de sindicalişti vor participa la un miting de amploare în Piaţa Victoriei. Sindicatele iau în calcul declanşarea grevei generale în fiecare sector bugetar la sfârşitul lunii mai.
Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a precizat că sindicaliştii vor hotărî după mitingul din 19 mai dacă vor recurge la o grevă generală "sau o mişcare de stradă asemănătoare celei din Grecia", respectiv o ieşire regulată şi blocarea Pieţei Victoriei permanent în fiecare zi.
Bogdan Hossu a spus că decizia privind declanşare grevei generale trebuie discutată cu toţi liderii de sindicat, pentu că pentru zilele de grevă nu se plătesc salarii, ceea ce ar putea însemna un ajutor dat Guvernului şi încă o diminuare a veniturilor bugetarilor.
În urma negocierilor cu FMI, autorităţile române au propus, ca măsuri pentru încadrarea într-un deficit bugetar de 6,8% din PIB în 2010, reducerea fondului de salarii bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% şi o scădere masivă a subvenţiilor, în loc de majorarea semnificativă a principalelor taxe, respectiv cota unică şi TVA.
Într-o declaraţie susţinută marţi seara, şeful statului a precizat că a decis, împreună cu primul-ministru, ca scrisoarea către FMI să nu fie adoptată de Guvern decât cu avizul CES şi că s-ar bucura dacă ar exista o soluţie mai bună, apreciind că "Fondul nu este Armata Salvării", nu face cadouri.
El a arătat totodată că susţine "fără rezerve" soluţia adoptată de Guvern în proiectul de acord cu Fondul Monetar Internaţional, considerând-o "cea mai bună soluţie pe care România o putea adopta în acest moment".
Guvernul se va reuni în şedinţă după dezbaterile de vineri din Consiliul Economic şi Social (CES), pentru a analiza concluziile discuţiilor cu partenerii sociali privind scrisoarea de intenţie convenită cu FMI şi a adopta documentul, astfel încât să poată promova legile de reducere a cheltuielilor.