Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a precizat, luni, în Senat, că reducerea cu 15 la sută a pensiilor preconizată a fi aplicată începand cu data de 1 iunie şi proiectul de lege privind sistemul public de pensii publice sunt două lucruri distincte, măsurile propuse de guvern neafectând actul normativ.
Şeitan a făcut această precizare după ce mai mulţi senatori PSD şi-au declarat rezerva că ar trebui continuate dezbaterile la proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice în condiţiile în care acesta va fi oricum modificat prin măsurile care vor fi aplicate de Executiv de la 1 iunie.
Preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, a spus că senatorii nu pot să voteze un text în condiţiile în care nu se ştie care vor fi măsurile ce vor fi luate de Guvern.
El a arătat că proiectul aflat în dezbaterea Senatului va fi oricum modificat. Greblă a adăugat că senatorii trebuie să afle poziţia Executivului pentru a şti cum să abordeze proiectul de act normativ.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a spus că această Cameră este sesizată cu proiectul de lege pe care trebuie să îl dezbată, dar că senatorii nu pot să o scoată din contextul politic.
El a întrebat ce vehicul procedural, legislativ va fi folosit de Guvern pentru trecerea prin Parlament a măsurilor anunţate de Executiv.
În replică, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat că reducerile anunţate urmează să fie incluse într-un act normativ, "vehiculul" care va fi folosit urmând să fie hotărat la şedinţa de Guvern de miercuri.
La rândul său, liderul senatorilor democrat-liberali, Traian Igaş, a arătat că lucrurile "nu trebuie să fie amestecate". El le-a cerut colegilor de Senat să se concentreze pe proiectul aflat în dezbatere, urmând să vadă în viitor cu ce propuneri va veni Guvernul.
Senatorul PDL Gerard Necula a declarat că legea trebuie să fie dezbătută şi adoptată cu celeritate, fiind "importantă, capitală, crucială". Ca şi colegul său de partid Radu F. Alexandru, el a cerut ca guvernatorul Mugur Isărescu să fie invitat în plenul Senatului.