Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a discutat cu Guvernul despre plata datoriilor statului către firme, menţionând că acesta este unul din factorii esenţiali pentru a încuraja companiile în procesul de reluare a creşterii economice.
Preşedintele a spus că a discutat cu Executivul despre plata datoriilor statului către companiile private, "esenţială pentru a încuraja firmele în procesul de reluare a creşterii economice".
El a menţionat că acest lucru este important, în contextul în care băncile nu mai creditează proiectele.
"Dacă măsurile pe care le-am precizat se iau, se crează resursă financiară pentru câteva priorităţi majore. Una şi cea mai importantă este plata datoriile pe care le are statul către firme", a spus Băsescu.
Preşedintele a spus că plata datoriilor statului către firme este esenţială pentru a încuraja firmele în procesul de reluare a creşterii economice, "pentru a le crea condiţiile acceptabile pentru reluarea activităţii".
"O altă plată care trebuie urgent făcută este cea care vizează plata datoriilor spitalelor", a spus Băsescu.
Şeful statului a adăugat că sumele eliberate după luarea acestor măsuri precum şi a celorlalte măsuri care vor fi stabilite de guvern în discuţiile cu FMI vor fi utilizate pentru a susţine proiectele cu finanţare europeană.
"Prioritatea este susţinerea proiectelor pentru IMM-uri. Sigur, aici sunt mai multe variante - cu bani în mod direct, cu garanţii guvernamentale. Dar ca să eliberezi garanţii guvernamentale, trebuie să ai resursă financiară pentru că în situaţia executării garanţiei, statul trebuie să plăteaască", a spus preşedintele.
El a spus că este atât de urgentă susţinerea proiectelor mici, până în 20-30 de milioane de euro, "pentru că s-a constatat că 90% dintre proiectele aprobate nu mai pot fi derulate pentru că băncile nu mai creditează componenta autohtonă pe care firma privată sau persoana fizică şi-a obţinut aprobarea proiectului trebuie să o pună alături de banii europeni".