PSD anunţă că, în 2 mai, întâlnirea cu tinerii sub 35 de ani care s-au înscris online în partid se va desfăşura sub sloganul "Bătălia abia începe", aceştia urmând să plece în marş pe traseul: Şos. Kiseleff, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Piaţa Naţiunilor Unite, Piaţa Constituţiei, Parlament.
PSD anunţă, într-un comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX, că, în timpul întâlnirii va prezentat şi un film cu cele aproximativ 3.000 de persoane, cu vârste între 18 şi 71 de ani, care s-au înscris în PSD din februarie - când a fost declanşată campania "Înscrie-te acum în PSD". Conform sursei citate, media de vârstă a celor care s-au înscris în partid în această perioadă este de 30 de ani; majoritatea acestora sunt studenţi, urmaţi de ingineri şi economişti; peste două treimi au studii superioare, iar bărbaţii sunt de două ori mai numeroşi decât femeile.
Noii membri vor primi de la preşedintele Victor Ponta "cardurile de militant PSD".
Evenimentul se va desfăşura duminică, pe 2 mai, începând cu ora 11.00, în curtea sediului central al PSD, din Şoseaua Kiseleff nr.10. La eveniment sunt aşteptaţi, pe lângă conducerea partidului, tinerii care şi-au manifestat dorinţa de a se înscrie în partid, tineri parlamentari şi europarlamentari, aleşi locali. De asemenea, este aşteptată şi Petroula Nteledimou - preşedinte Ecosy.
De la ora 13.45 se va pleca într-un marş către Palatul Parlamentului pe traseul: Şoseaua Kiseleff, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Piaţa Naţiunilor Unite, Piaţa Constituţiei, Palatul Parlamentului, anunţă PSD.