Mai mulţi fermieri din Giurgiu au venit la Guvern pentru a solicita premierului să oprească ridicarea unui hipermarket pe locul ultimei pieţe din oraş, fiind primiţi de şeful unui departament guvernamental care i-a asigurat că Guvernul va discuta o eventuală contestare a autorizaţiei de construcţie.
Fermierii au fost primiţi, joi, de către şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul (DRP), Valentin Iliescu, care i-a asigurat că solicitarea lor va fi transmisă premierului Emil Boc.
În memoriul adresat premierului, fermierii solicită Guvernului să conteste în instanţă legalitatea deciziei prin care Consiliul Local Giurgiu a transferat terenul pe care este amplasată ultima piaţă din oraş în domeniul privat al statului, astfel încât pe acest spaţiu să fie construit un hipermarket, al patrulea din localitate.
Ei şi-au argumentat solicitarea susţinând că, în şedinţa de consiliu local, în locul celor 8 voturi suficiente pentru respingerea deciziei au fost consemnte doar 6, deşi ar exista înregistrări video şi declaraţii ale consilierilor locali care au votat împotriva hotărârii de demolare a pieţei.
"În măsura în care vor depune memoriul, îl voi duce premierului, iar în urma analizei putem solicita prefectului să verifice legalitatea acelui demers, deoarece primarul a mai desfiinţat o piaţă pentru un hipermarket. Prefectul are dreptul să atace în contencios orice hotărâre de consiliu local sau judeţean", a declarat agenţiei MEDIAFAX Valentin Iliescu.
Postul de primar al municipiului Giurgiu este ocupat de către Lucian Iliescu, liderul organizaţiei judeţene PNL.
Şeful DRP a mai arătat că va asigura fermierilor din Giurgiu consultanţă în vederea declanşării unui referendum prin care locuitorii oraşului să decidă situaţia acestei pieţe.