Cel de-al doilea tur al alegerilor legislative din Ungaria s-a încheiat duminică seara, secţiile de vot fiind închise la ora locală 19.00 (20.00, ora României), relatează MTI.
Până la ora locală 17.30, 41,89 la sută dintre cei 2,5 de milioane de alegători aşteptaţi să voteze în cel de-al doilea tur de scrutin se prezentaseră la urne. În total, 3.150 de secţii de votare, din 57 de circumscripţii în care primul tur a fost neconcludent, au fost deschise duminică.
Oficiul Electoral Naţional urmează să prezinte rezultatele parţiale ale celui de-al doilea tur de scrutin în jurul orei locale 22.00.
Acesta a fost cel de-al şaselea scrutin parlamentar desfăşurat în Ungaria de la reinstaurarea democraţiei, în urmă cu 20 de ani.