Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 16 apr 2010 - Anul XV, nr. 87 (4378)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Până la 1 iulie MS va transfera autorităţilor locale 373 de unităţi sanitare şi va păstra 62

Vineri, 16 Aprilie 2010 (15:24:12)

Ministerul Sănătăţii (MS) va transfera, până la 1 iulie, autorităţilor locale 373 de unităţi sanitare cu paturi şi va păstra 62, potrivit proiectelor privind descentralizarea în sănătate supuse, vineri, dezbaterii publice.

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării şi cel al Hotărârii de Guvern privind aprobarea Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti au fost publicate, vineri, pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, că a transmis documentele şi către ministerele implicate în proces, structurile asociative ale administraţiei publice locale şi organizaţiile interesate, respectiv Colegiului Medicilor din România, precum şi reprezentanţilor sindicatelor.

Conform noilor prevederi, până la data de 1 iulie 2010 Ministerul Sănătăţii va finaliza transferul unităţilor sanitare publice cu paturi către administraţia locală.

Astfel, din cele 435 de unităţi sanitare publice existente în prezent, vor fi transferate autorităţilor locale, până la 1 iulie, 373 de spitale, respectiv peste 85 la sută din unităţile sanitare aflate în sistemul public.

În reţeaua Ministerului Sănătăţii vor rămâne 62 de unităţi sanitare de interes naţional, respectiv institute publice, spitale clinice judeţene de urgenţă din centrele universitare importante, spitalele cu profil de psihiatrie şi cele de monospecialitate.

"Prin descentralizare vom da posibilitatea comunităţii locale să se implice direct în dezvoltarea sistemului sanitar şi prin asta vom aduce decizia mai aproape de pacient. Descentralizarea reprezintă în acest moment, pentru România, una dintre soluţiile de eficientizare, dar şi de asigurare a transparenţei decizionale. Descentralizarea spitalelor reprezintă şi unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Sănătăţii pentru anul 2010 şi un punct important în Programul de Guvernare şi rapoartele Băncii Mondiale pentru domeniul sanitar. Chiar dacă termenul vi se pare demonetizat şi l-aţi auzit probabil în discursurile mai multor miniştri, eu cred că descentralizarea reprezintă procesul care va putea duce la stabilizarea sistemului sanitar, poate însemna mai multă echitate şi mai multă sustenabilitate", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că acest proces nu va însemna abandonarea sistemului medical "pe umerii comunităţilor locale".

"Nu va însemna că le vom transfera acestor oameni, acestor comunităţi, unităţile medicale şi îi vom lăsa să se descurce cum vor putea şi cum vor şti", a mai spus Cseke.

Potrivit proiectului de act normativ, prin descentralizare Ministerul Sănătăţii îşi consolidează rolul firesc, acela de strateg şi formator de politici publice, şi va ceda rolul de administrator comunităţilor care cunosc şi sunt aproape de nevoile cetăţenilor pe care îi reprezintă.

Prin transferul către autorităţile locale se urmăreşte şi creşterea autonomiei spitalelor din punct de vedere managerial.

Astfel, autorităţile locale vor avea în administrare logistică, financiară şi umană tot ce înseamnă unitate sanitară publică.

Descentralizarea înseamnă şi că managerul din aceste unităţi va încheia contractul de management cu conducerea administraţiei locale, şi nu cu ministrul Sănătăţii cum se întâmplă în prezent. După descentralizare, concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager vor fi organizate de către consiliile judeţene.

Procesul de descentralizare nu creează probleme financiare suplimentare autorităţilor locale. Conform actelor normative în discuţie, va fi transferat şi dreptul de supraveghere asupra contractelor cu casele de asigurări de sănătate.

"Descentralizarea trebuie să aibă în prim plan cele mai importante două principii ale unei politici de sănătate, şi anume: echitate în finanţare şi sustenabilitatea finanţării serviciilor medicale", susţin reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Totodată, Ministerul Sănătăţii a subliniat că procesul de descentralizare nu va duce la disponibilizări în cadrul personalului medical, şi aşa insuficient.

Descentralizarea se va face cu consultarea sindicatelor, structurilor asociative ale administraţiei publice locale, a asociaţiilor de pacienţi şi a tuturor categoriilor afectate şi interesate de acest subiect, a precizat Ministerul Sănătăţii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Până la 1 iulie MS va transfera autorităţilor locale 373 de unităţi sanitare şi va păstra 62.
 Vizualizări articol: 413 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Până la 1 iulie MS va transfera autorităţilor locale 373 de unităţi sanitare şi va păstra 620.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei