Ministrul Sănătăţii, Cseke Atilla, a declarat, vineri, la Bistriţa, că, din cauză că sistemul sanitar nu este informatizat există "scurgeri importante de resurse financiare", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cseke Atilla a spus, într-o conferinţă de presă, că proiectul informatizării este absolut necesar pentru România, care a rămas "cam singurul stat membru al UE în care asiguratul nu are card naţional de sănătate".
"Astăzi avem birocraţie excesivă, avem scurgeri importante de resurse financiare, din cauza inexistenţei acestui sistem informatic", a declarat ministrul.
Potrivit acestuia, odată cu introducerea unui sistem informatic, se va putea constata o debirocratizare a sistemului.
"Acest card dă posibilitatea celor care lucrează în sistemul sanitar de a avea date şi informaţii cu privire la bolile şi tratamentele aplicate posesorilor acelui card, adică va fi un mediu de stocare care va conţine nu numai datele personale ale asiguratului, ci şi tot ce s-a întâmplat pe plan medical în ultima perioadă cu acel pacient. E un proiect ambiţios cu patru componente: sistem unic naţional informatizat, cardul de sănătate, fişa electronică a pacientului şi prescripţia electronică, dar care va duce la duce la debirocratizare şi la eficientizarea banului public în sistemul sanitar", a declarat Cseke.