Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, afirmă că, în perioada de criză, când banii sunt puţini, "se taie de la investiţii, că investiţiile nu fac grevă", dar va cere FMI şi UE să accepte un deficit mai mare, de 7%, pentru a se putea face investiţii în infrastructură, "cu efect multiplicator".
Berceanu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că "prioritatea zero zero zero" este partea de co-finanţare pentru fonduri europene nerambursabile, apoi co-finanţarea proiectelor cu bani de la BEI şi BERD, iar în al treilea rând proiecte publice, precum Autostrada Transilvania, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Anul trecut, am terminat o porţiune destul de avansată şi era păcat să n-o terminăm, dar anul ăsta nu avem de unde să punem bani la Autostrada Transilvania. Avem o alocare destul de mare, dar sunt bani pe care-i datorăm pentru lucrări pentru ultima parte a anului trecut. (...) Ca să facem ceva nou, nu avem", a spus Berceanu.
El a susţinut că, iniţial, acest proiect trebuia să fie cu finanţare, "dar după trei săptămâni cuvântul finanţare a dispărut", în acest an comunicându-le celor de la Bechtel să găsească o formulă în care să lucreze cu finanţarea lor, "cum era vorba iniţial". Altfel, se va mai lucra la autostradă doar dacă, după alocarea de bani la primele două priorităţi, rămân fonduri pentru lucrări făcute cu bani integral de la buget.
"Momentan cu Bechtel nu se întrevăd lucruri foarte pozitive în perioada imediat următoare. Am propus la Guvern să încercăm să obţinem posibilitatea de a aloca un fond de 1,5- 2 miliarde de euro pe un număr de proiecte, nu numai de infrastructură de transporturi, ci şi pe alte proiecte, dar pe un număr de proiecte foarte bine cunoscute, fix şi redus. Pentru astea cinci sau şapte proiecte mai cheltui un miliard jumate, care sunt proiecte ce dau drumul la economia ţării şi peste tot, într-o perioadă de criză, se face aşa ceva", a afirmat Berceanu.
El a precizat că aşa a procedat şi Roosevelt după război, iar Spania a aprobat recent circa 13 miliarde de euro în scop similar.
"E una din metodele care întotdeauna s-au folosit, o fac foarte multe ţări acum şi ar trebui s-o facem noi, pentru că sunt proiecte care oricum sunt necesare şi care determină un efect multiplicator în economie, respectiv se lucrează cu materiale de construcţie româneşti, cu muncitori români, cu utilaje care sunt aici şi aşa mai departe", a explicat el.
Ministrul a spus că pentru aceste proiecte "cu efect multiplicator" va cere organismelor internaţionale să aprobe o depăşire a deficitului bugetar, pentru că toate ţările au mers pe investiţii în infrastructură prin creşterea deficitelor.
"Ideea era ca acum, la sfârşitul lunii aprilie, când vin FMI şi UE, să le propunem să ne permită o depăşire a actualului deficit bugetar. Dacă Franţa are 8,5 deficitul bugetar şi are datorie aproape de sută la sută din PIB, noi, care avem o datorie de vreo 22 la sută din PIB, am putea să ne ducem şi noi la şapte la sută deficit bugetar anul ăsta", a spus Berceanu.
El a menţionat că reprezentanţii FMI şi UE ar putea să aibă şi alte variante, rămânând de văzut dacă există sau nu "apetit" pentru propunerea sa.
"Eu cred cu tărie că ar fi foarte benefic pentru relansarea economică a României să facem nişte investiţii de tipul ăsta. Sunt multe investiţii care fac locuri de muncă şi au efect multiplicator, dar şi investiţii care dau de lucru celor care produc aparatură prin alte ţări, prin diferite achiziţii. Pe nişte investiţii de acest tip, multiplicatoare, cu angajamentul că banii se cheltuiesc pentru acea investiţie, nu pentru pensii, salarii sau ne cumpărăm nu ştiu ce mobilier, maşinuţe sau alte cheltuieli", a declarat Berceanu.
Întrebat dacă Autostrada Transilvania intră în această categorie, ministrul a spus că oricare autostradă, drum naţional sau cale ferată intră, fiind lucrări necesare, care "sunt cu ceva din România".
"Eu am picat acum ministru, într-o perioadă în care, din cauza crizei economice, sunt foarte puţini bani şi lucrurile stau cam aşa: de acolo nu se poate tăia, de acolo nu se poate, că acolo sunt pensii, sunt salarii, ăia fac grevă - şi de unde se taie? De la investiţii, că investiţiile nu fac grevă. Anul trecut am avut mai puţini bani alocaţi, cel puţin la începutul anului, decât în 2008, iar în acest an mi s-au alocat cu 1,5 miliarde de lei mai puţini bani decât în 2009. Atâta-s banii, atât încerc şi eu să fac. Fac prioritizări", a conchis Berceanu.