Moţiunea PSD pe domeniul transporturilor a fost respinsă, luni, la Senat, întrunind doar 47 de voturi "pentru", în condiţiile în care 65 de senatori au votat împotriva demersului, iar unul s-a abţinut.
Pentru a fi fost adoptată, ar fi trebuit ca moţiunea să întrunească cel puţin 69 de voturi "pentru".
Senatorii au dezbătut, luni după-amiază, moţiunea simplă cu titlul "Transporturile din România, trase pe dreapta de guvernarea cu aceeaşi orientare", depusă de PSD.
Social-democraţii solicitau demisia ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, acuzându-l că, prin "management defectuos", a distrus infrastructura de transporturi din ţară.
Radu Berceanu a respins, în faţa plenului, acuzaţiile care i-au fost aduse în timpul dezbaterilor moţiunii, arătând că dialogul Ministerului cu Parlamentul va trebui să continue.
De asemenea, el a spus că dacă se va înfiinţa o comisie de anchetă, va veni "cu mare plăcere" să discute despre toate aspectele din domeniul transporturilor.
"Va trebui să continuăm acest dialog. Cu mare plăcere, dacă faceţi comisia de anchetă, vin să stăm de vorbă şi să discutăm despre toate lucrurile din domeniul transportului, care trebuie şi merită să fie anchetate. Dacă mă invitaţi la vreo comisie, din cele permanente cu mare plăcere", a declarat Berceanu înaintea votului asupra moţiunii.
El a ţinut să spună că respinge toate acuzaţiile care i-au fost aduse în calitate de ministru al Transporturilor.