Toate sondajele efectuate în Ungaria la ieşirea de urne creditează alianţa Fidesz - Creştin-Democraţi cu o majoritate de două treimi în Parlament, după primul tur al alegerilor legislative de duminică, relatează MTI.
Alianţa Fidesz - Creştin Democraţi a câştigat 54 la sută din voturi, suficient pentru a obţine o majoritate de două treimi în Parlament, potrivit institutului Nezopont.
Socialiştii au obţinut 20 la sută din voturi, iar partidul radical naţionalist Jobbik 17 la sută. Partidul ecologist Politica Poate fi Diferită (LMP) a câştigat 6 la sută din voturi, potrivit sondajului efectuat de Nezopont.