Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) va organiza în 22 aprilie un miting şi un marş de protest în Capitală, cerând reducerea accizei la motorina folosită în agricultură şi sustenabilitatea tarifelor pentru apa de irigat.
Declanşarea protestelor a fost decisă de Consiliul Director al LAPAR, întrunit joi.
La miting şi marş urmează să participe 2.000-3.000 de fermieri din majoritatea judeţelor ţării, se arată într-un comunicat al LAPAR remis vineri. Fermierii vor mărşălui prin Capitală pe traseul Piaţa Aviatorilor - Guvern - Ministerul Agriculturii - Ministerul de Finanţe şi Piaţa Constituţiei, aceştia staţionând la Guvern, Ministerul Agriculturii, Ministerul de Finanţe şi Piaţa Constituţiei.
Mitingul se va desfăşura între orele 10.00 şi 16.00.
Soluţionarea reducerii accizei la motorina folosită în agricultură până la nivelul de 21 de euro/tonă mult întârziată, cu promisiuni imediate care nu sunt respectate, constituie principala nemulţumire a membrilor LAPAR.
Întârzierea nejustificată a HG privind reducerea accizei la motorină până la nivelul de 21 de euro/tonă conduce la blocarea activităţii agricole, cu serioase repercusiuni asupra producţiei din acest an şi implicit a rezultatelor economice ale societăţilor care activează în agricultură, potrivit sursei citate.
În opinia LAPAR, autorităţile nu se implică în găsirea de soluţii pentru ca tarifele pentru apa de irigat să fie sustenabile.
Fermierii mai solicită înlocuirea Legii 381/2002 cu o altă formă de sprijin, prin care fermierilor să li se asigure factorii de risc cei mai importanţi, respectiv îngheţul şi seceta, care în acest moment nu sunt acoperiţi de către de societăţile de asigurări.
Restanţele la plata subvenţiei pe unitatea de suprafaţă aferente anului 2009 şi 2008 reprezintă o altă solicitare a LAPAR.
Fermierii cer susţinerea cultivării plantelor modificate genetic, prin îmbunătăţirea legislaţiei româneşti privitoare la coexistenţa OMG cu cele convenţionale şi ecologice, în conformitate cu recomandarea CE nr. 556/23 iulie 2003.
"Acţiunea de protest a agricultorilor români poate fi oprită, doar, dacă până la acea dată, apare Hotărârea de Guvern privind aprobarea nivelului şi condiţiilor de aplicare a accizei reduse în motorina utilizată în agricultură. Responsabilităţile desfăşurării acestei acţiuni de protest vă aparţin, întrucât atât la solicitările noastre în scris, cât şi la întâlnirile de la Ministerul Agriculturii nu am primit niciun răspuns, iar în întâlnirile directe cu conducerea Ministerului au fost doar promisiuni imediate care nu au fost respectate şi cu pasarea apariţiei HG la Ministerul Finanţelor şi Guvern", se arată în comunicat.
Fermerii au cerut, încă de la începutul anului, ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru, reducerea de zece ori a accizei la motorină şi diminuarea dobânzilor pentru creditele bancare la 2-6 la sută.
Agricultorii români cumpără motorina la un preţ dublu faţă de agricultorii din UE, cauza acestei diferenţe de preţ fiind accizele mari, susţin reprezentanţii LAPAR.