Administraţia Fondului pentru Mediu a primit cele 50.000 de tichete suplimentare pentru ediţia 2010 a programului "Rabla" şi urmează să le împartă unităţilor REMAT din întreaga ţară, pe judeţe, începând de miercuri, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii instituţiei.
"Am primit astăzi (vineri, n.r.) tichetele tipărite de Imprimeria Naţională. Miercurea viitoare vom începe să le distribuim REMAT-urilor din întreaga ţară", au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Reprezentanţi AFM au anunţat că vor publica pe site-ul instituţiei un calendar în care reprezentanţii REMAT-urilor vor găsi ordinea pe judeţe şi zilele în care pot veni la Bucureşti pentru a lua tichete, măsura fiind luată pentru evitarea aglomeraţiei.
Astfel, în prima zi, miercuri, 7 aprilie, sunt aşteptaţi la Bucureşti reprezentanţii REMAT-urilor din Botoşani, Suceava, Iaşi şi Neamţ. Joi, 8 aprilie, AFM va distribui tichete doar REMAT-urilor din judeţele Bacău, Brăila, Buzău şi din Capitală. În ziua următoare le vine rândul celor din judeţele Argeş, Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Braşov şi Călăraşi. Luni, 12 aprilie, sunt aşteptaţi la Bucureşti pentru a lua tichete cei din Caraş Severin, Cluj şi Constanţa, iar o zi mai târziu cei din judeţele Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi şi Giurgiu.
Miercuri, în 14 aprilie, cei de la AFM vor da tichete doar reprezentanţilor REMAT din Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş şi Mehedinţi. Joi, 15 aprilie, sunt aşteptaţi cei din Mureş, Olt, Prahova, Sălaj şi Satu Mare, iar joi, în 16 aprilie, când este ultima zi pentru emiterea primei tranşe din totalul celor 50.000 de tichete suplimentare, sunt aşteptaţi la Bucureşti cei de la REMAT-urile din Sibiu, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.
Reprezantanţii AFM vor împărţi tot câte maximum o sută de vouchere fiecărui REMAT, ele putând fi suplimentate doar după terminarea a 80 la sută dintre ele.
Bugetul alocat pentru derularea programului "Rabla" a fost suplimentat, la jumătatea luni martie, de Guvern cu 195 milioane lei, pentru achiziţionarea unui număr suplimentar de 50.000 vouchere utilizate la casarea maşinilor uzate, a anunţat premierul Emil Boc, la o săptămână după ce AFM comunica faptul că a epuizat toate cele 50.000 de tichete destinate persoanelor care-şi casează maşinile mai vechi de zece ani prin programul "Rabla", care ar fi trebuit să ajungă pentru întregul an.
Ediţia 2010 a programului "Rabla" a început în 18 februarie, principalele modificări faţă de anii anteriori fiind faptul că în schimbul maşinii casate proprietarul primeşte un voucher care poate fi valorificat la liber, dar şi posibilitatea de a folosi maximum trei astfel de cupoane pentru cumpărarea unei maşini noi.
Prima de casare a rămas la 3.800 de lei, iar Guvernul anunţa la momentul lansării că speră să scoată din uz între 50.000 şi 60.000 de rable. Toate cele 50.000 de tichete tipărite iniţial au fost împărţite REMAT-urilor în aproximativ o lună, perioadă în care au fost casate circa 32.000 de maşini vechi, cam tot atât cât în întreg anul 2009.