Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, la videochat-ul ziarului "Gândul", răspunzând unei întrebări, că nu este pentru legalizarea prostituţiei, menţionând că statul ar trebui să ofere "acestor femei" o şansă pentru a-şi câştiga traiul "altfel".
Udrea a fost întrebată dacă este sau nu de acord cu legalizarea prostituţiei. Ea a spus că poate nu ar trebui să răspundă, dar că va face acest lucru, totuşi, pentru că îşi asumă ceea ce crede.
"Fără să fiu o feministă, consider că femeile au nevoie de mai mult respect. N-aş legifera prostituţia", a spus Udrea.
Ea a menţionat că statul ar trebui să facă ceva pentru ca femeile să nu ajungă în situaţia de a-şi "vinde trupul".
Udrea a menţionat că ar trebui ca statul să facă demersuri pentru ca "aceste femei" să aibă şansa de a-şi câştiga "altfel traiul".
Ea a concluzionat spunând că nu este pentru legalizarea prostituţiei.
Răspunzând altei întrebări, Udrea a spus că deocamdată nu intenţionează să facă copii.