Proiectul de modificare a Codului Fiscal nu prevăd schimbarea regimului fiscal aplicat bonurilor valorice, însă va fi analizată propunera structurilor asociative ale administraţiilor publice locale de a impozita terenul de sub clădire, potrivit Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
"În ceea ce priveşte «bonurile valorice», facem precizarea că actualele propuneri de modificare ale Codului Fiscal nu prevăd modificarea tratamentului fiscal aplicabil acestora", se arată într-o informare de presă a Ministerului Finanţelor.
MFP explică, astfel, că abrogarea din Codul Fiscal a prevederilor potrivit cărora nu este impozabilă "contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispoziţiilor legale în vigoare" are ca scop clarificarea dispoziţiilor legale, întrucât bonurile nu sunt supuse oricum impozitării, fiind acordate cu titlu gratuit.
Referitor la impozitarea terenului de sub clădire, ministerul arată că tratamentul de bază este impozitarea întregii suprafeţe de teren aflată în proprietate, scutirea acordată până în acest moment de Codul Fiscal fiind o excepţie de la această regulă.
Potrivit Ministerul Finaţelor, structurile asociative ale administraţiilor publice locale au venit cu propunerea referitoare la impozitarea terenului de sub clădire, iniţiativă preluată deja într-un proiect de modificare a Codului Fiscal.
"Un tratament fiscal similar întâlnim în Cehia, Slovenia, iar în majoritatea ţărilor europene, terenul şi clădirea se impozitează împreună, la valoarea de piaţă, aceasta fiind şi tendinţa la nivel european de impozitare a proprietăţilor", se arată în comunicat.
Ministerul Finanţelor menţionează că proiectul de modificare a Codului Fiscal este în proces de elaborare, prevederile sale fiind discutate de către reprezentanţi ai Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reprezentanţi ai firmelor de consultanţă, patronate, reprezentanţi ai administraţiilor publice locale.
După ce vor fi sintetizate propunerile tuturor părţilor implicate şi se va decide asupra formei finale a proiectului, acesta va intra în dezbatere publică.