Guvernul ia în calcul să amâne adoptarea Legii educaţiei cu o săptămână, până după Sărbătorile de Paşte, interval în care să analizeze propunerile primite pentru modificarea actului şi să decidă care dintre acestea pot fi incluse în documentul final, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
"Propunerile primite pentru modificarea proiectului de lege vor fi adunate şi analizate, înainte ca actul normativ să fie introdus în şedinţa de guvern spre aprobare. Nu cred că vom avea posibilitatea să analizăm toate propunerile până la următoarea şedinţă de guvern şi, în acest caz, momentul adoptării de către Executiv va fi amânat cu încă o săptămână, până după Paşte", au arătat sursele citate.
După şedinţa din 17 martie, premierul Emil Boc a anunţat că proiectul de lege privind educaţia naţională a fost discutat şi avizat de Guvern, într-o primă lectură, urmând să fie prezentat în dezbatere publică pentru o perioadă de două săptămâni, la finalul căreia va fi dezbătut din nou în Guvern în vederea aprobării finale.
Termenul stabilit pentru avizul Guvernului expiră în această săptămână.
Executivul ar urma să se reunească în şedinţă miercuri seara, după vizita pe care premierul Boc o va efectua la Chişinău.
Luni, la Palatul Parlamentului, a fost organizată o dezbatere pe tema legii învăţământului, la care au fost prezenţi atât preşedintele Train Băsescu, cât şi premierul Emil Boc.
Preşedintele a arătat, în timpul discuţiilor, că termenul de două săptămâni pentru dezbaterea publică a legii este prea scurt, având în vedere că diferenţa dintre proiectul de lege pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea anterior şi cel aflat în dezbatere în prezent este "că a fost defrişat de negocierile din alianţa aflată la putere în momentul în care legea a fost promovată".
În acelaşi timp, mai mulţi participanţi la discuţia de la Palatul Parlamentului i-au cerut premierului Emil Boc să acorde un termen de încă o săptămână până la adoptarea proiectului de lege în Guvern, astfel încât analiza documentului să continue.
Liberalii au anunţat, luni, că vor depune, miercuri, la Senat, o moţiune simplă pe tema Educaţiei, în care vor fi puse în discuţie patru probleme din domeniu, printre care şi Legea educaţiei.