Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, a declarat, vineri, la Curtea de Apel Piteşti, că trăieşte "o lună a patimilor", exprimându-şi speranţa că justiţia îi va face dreptate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şedinţa de judecată a recursului formulat de avocaţii lui Solomon la decizia Tribunalului Argeş de menţinere a arestării preventive pentru încă 60 de zile a edilului, trimis în judecată pentru fapte de corupţie, s-a încheiat după aproximativ o oră, iar sentinţa a rămas în pronunţare la Curtea de Apel Piteşti.
Antonie Solomon a cerut instanţei să fie judecat în stare de libertate deoarece nu reprezintă pericol social.
"Trăiesc o lună a patimilor şi sper ca justiţia să facă dreptate", a declarat Antonie Solomon.
La rândul lor, procurorii DNA Piteşti au cerut magistraţilor Curţii de Apel Piteşti să respingă recursul lui Solomon şi să menţină măsura arestării preventive pentru încă 60 de zile, dispusă de tribunalul Argeş, invocând mai multe motive, printre care şi faptul că în ultima perioadă martorul în proces Adrian Mititelu, finanţatorul clubului Universitatea Craiova, ar fi primit telefoane de ameninţare de la persoane necunoscute.
Antonie Solomon a părăsit sediul Curţii de Apel Piteşti, întorcându-se la Penitenciarul Colibaşi.
Decizia pe care o va lua Curtea de Apel Piteşti va fi definitivă.
În 22 martie, Tribunalul Argeş a constatat că măsura arestării preventive în cazul lui Antonie Solomon este legală şi temeinică, astfel că primarul suspendat al municipiului Craiova rămâne în arest pentru alte 60 de zile.
Ulterior, în 23 martie, Solomon a fost transferat la Penitenciarul Colibaşi din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, unde se afla din 2 martie.
Transferul în Penitenciarul Colibaşi a fost decis după finalizarea rechizitoriului întocmit de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Piteşti în dosarul în care Antonie Solomon este cercetat pentru luare de mită în formă continuată şi fals intelectual.
Antonie Solomon a fost trimis în judecată, şedinţa pe fond în acest caz fiind fixată pentru 13 aprilie.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, arestat preventiv în 3 martie pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual, a fost suspendat din funcţie, în 10 martie, după ce prefectul judeţului Dolj, Eugen Georgescu, a semnat ordinul în acest sens. Solomon este acuzat de primirea unei mite de 50.000 de euro de la un acţionar principal al firmei PIC din Piteşti pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în acest caz sunt vizate şi alte persoane.
Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie 2006 - noiembrie 2006 Solomon ar fi primit mită de la un acţionar principal al SC PIC SA, pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu legate de exercitarea funcţiei de primar al municipiului Craiova şi de preşedinte al Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale a municipiului Craiova.
În cursul lunilor februarie - martie 2006, primarul municipiului Craiova ar fi primit cu titlu de mită suma de 40.000 euro (în mai multe tranşe) pentru a emite, cu încălcarea normelor legale, autorizaţia de construcţie pentru hypermarket-ul PIC Craiova. Documentul, completat cu menţiuni nereale, a fost semnat de primarul Solomon în 16 martie 2006, în aceeaşi zi în care SC PIC SA Piteşti a depus cererea prin care a solicitat această autorizaţie. Anterior, cererea de autorizaţie fusese respinsă de funcţionari din cadrul Primăriei Craiova, întrucât exista un litigiu pe rolul instanţelor judecătoreşti.
De asemenea, în 9 noiembrie 2006, Solomon ar fi primit de la un acţionar principal al SC PIC SA Piteşti suma de 10.000 de euro, pentru ca, în calitate de preşedinte al Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale a municipiului Craiova, să înlesnească aprobarea unei cereri privind asigurarea transportului public până în zona unde era amplasat Hypermarket PIC Craiova.
Tribunalul Argeş arată, în motivarea arestării primarului Solomon, că interceptările din cauză, făcute în 2006 cu aprobarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, coroborate cu registrele paralele ţinute de magazinul PIC, conduc la ideea unor infracţiuni de dare şi luare de mită.
Antonie Solomon are 54 de ani şi este primar al Craiovei din anul 2004. În anul 2000, era membru PSDR Craiova, apoi, din 2001 şi până în 2004, a fost membru al PSD Craiova, devenind, în anul 2004, vicepreşedinte al filialei doljene a partidului. Solomon s-a retras din PSD în 2005, iar în perioada februarie 2006 - mai 2007 a fost membru al PD Craiova. În mai 2007, a fost ales preşedinte al PD Craiova, în pezent ocupând funcţia de lider al organizaţiei municipale a PDL.
Suspendarea de drept pentru membrii PDL aflaţi în arest preventiv va fi inclusă în statutul partidului, conform deciziei din 21 martie a Colegiului Director, a anunţat liderul formaţiunii, Emil Boc. Boc a precizat că suspendarea se aplică pentru persoanele arestate, astfel încât până la o decizie definitivă şi irevocabilă o persoană care este membru PDL şi este supusă arestării nu mai are această calitate de membru de partid.
Constatarea acestei situaţii se face de către Biroul Permanent Naţional al partidului şi operează până când se decide ori o condamnare definitivă, când urmează excluderea din partid ori eliberarea sa, caz în care poate redobândi calitatea de membru de partid.
Boc a precizat că, în cazul fostului primar al Craiovei, Antonie Solomon, această prevedere nu se poate aplica decât în momentul în care noul statut intră în vigoare, el explicând că actualul statut nu prevede încă această suspendare din funcţie. "Nu avem încă cadrul statutar pentru acest demers", a spus Emil Boc despre suspendarea lui Solomon.
Întrebat ce se întâmplă până la adoptarea noului statut, Boc a spus că partidul respectă deciziile instanţei de judecată