Creşterea economică a României va fi afectată, pe termen mediu, atât de efectele crizei, precum investiţii mai scăzute, presiuni pe piaţa de credit şi creşterea şomajului, cât şi de impactul îmbătrânirii populaţiei şi al sustenabilităţii finanţelor publice, apreciază Comisia Europeană (CE).
"Creşterea potenţială va reveni de la un punct de plecare mai scăzut. În plus, criza ar putea afecta creşterea economică potenţială pe termen mediu prin investiţii mai scăzute, constrângeri asupra disponibilităţii creditului şi creşterea şomajului structural. Pe deasupra, impactul crizei va coincide cu efectele negative ale îmbătrânirii demografice şi ale sustenabilităţii finanţelor publice", se arată într-un raport al CE, care analizează Programul de Convergenţă al României pentru perioada 2009-2012 şi prezintă recomandări în vederea relansării creşterii economice şi reducerii dezechilibrelor fiscale.
În acest context, va fi esenţial ca Guvernul să accelereze ritmul implementării reformelor structurale, cu scopul de a susţine potenţialul de creştere economică, care va consolida la rândul său sustenabilitatea sistemului finanţelor publice, conform Comisiei.
Astfel, este important pentru România să implementeze reforma sistemului de pensii, dar şi reformele de guvernanţă fiscală şi reformele structurale cuprinse în programul de echilibrare a balanţei de plăţi convenit cu Comisia Europeană.
În plus, România ar trebui să ia măsuri concrete pentru accelerarea abosrbţiei fondurilor structurale de la UE, deoarece acestea vor permite creşterea investiţiilor în motoare de creştere economică pe termen lung fără ameninţarea ţintelor de deficit bugetar.
Economia României s-a contractat anul trecut cu 7,1%. Pentru acest an, autorităţile române şi experţii Fondului Monetar Internaţional estimează o creştere economică de 1,3%. Avansul ar urma să ajungă la 3,7% în 2012.