Preşedintele PDL Emil Boc a anunţat, duminică, după şedinţa Colegiului Director, că în data de 9 aprilie va avea loc şedinţa CNC, că alegerile pentru structurile de conducere ale partidului se vor desfăşura de jos în sus, termenul de finalizare a acestui proces find 15 iulie.
Boc a anunţat că, la Colegiul Director, au fost aprobate modificările la statutul partidului, modificări care vor fi supuse aprobării Consiliului Naţional de Coordonare din 9 aprilie şi în baza cărora se vor desfăşura alegerile interne din PDL.
Boc a afimat că în cadrul noii conduceri a partidului, Biroul permanent Naţional, opt secretari executivi vor fi aleşi din rândul specialiştilor pe diverse domenii: sănătate, educaţie, muncă, agricultură, economie finanţe şi mediu de afaceri, mediu, justiţie, infrastructură şi energie. Aceştia vor fi aleşi de propriile lor structuri profesionale.
Liderul PDL a precizat că astfel formaţiunea democrat-liberală continuă politica de deschide a partidului spre oameni noi şi valoroşi.
Consiliul Naţional de Coordonare al PDL se va întruni în 9 aprilie pentru aprobarea modificărilor la statut, iar alegerile pentru toate structurile de conducere din PDl se vor desfăşura de jos în sus şi se vor încheia până 15 iulie, a mai anunţat preşedintele PDL, precizând că acest calendar se va stabili pe 9 aprilie.
Convenţia Naţională a partidului se va desfăşura pe parcursul a două zile, în prima zi urmând a se alege preşedintele, cei patru prim-viepreşedinţi şi secretarul general pe baza moţiunii câştigătoare, dar şi preşedintele Comisiei naţionale de litigii şi cel al comisiei de revizie şi conturi.
În a doua zi de alegeri, în cadrul CNC, se vor alege cei 15 vicepreşedinţi, 3 secretari generali adjuncţi şi 6 secretari executivi, ei urmând să compună Biroul Permanent Naţional al partidului. Cei opt secretari executivi aleşi pe domenii de specializare se vor adăuga celor şase votaţi în CNC.