Chestiunea adopţiilor internaţionale din România, discutată luni la Bruxelles

Petiţia numărul 1120/2009 a fost înaintată de Marco Griffini în numele organizaţiei "Amici dei Bambini" ("Prietenii copiilor", n.red.) şi are ca obiect "respectarea de către România a convenţiilor internaţionale referitoare la drepturile copilului".

Prin petiţie se solicită redeschiderea adopţiilor internaţionale, respectiv sancţionarea României, conform articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene.

Petiţia a fost susţinută de preşedinta PETI, Erminia Mazzoni (PPE, "Il Popolo della Libertà" - partidul premierului italian Silvio Berlusconi).

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru, coordonatorul socialiştilor şi democratilor europeni (S&D) în PETI, spune că se va pronunţa, argumentat, împotriva respectivei petiţii, urmând a cere închiderea acesteia de către Comisia PE.

La şedinţa de luni va lua cuvântul şi Roelie Post, care s-a ocupat din 1999 până în 2006, la Delegaţia Comisiei Europene de la Bucureşti, de dosarul copiilor din România, susţine Boştinaru.

Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei în România, care interzice adopţia internaţională, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005.

În 12 octombrie 2009, Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) a trimis spre aprobare Guvernului un memorandum privind redeschiderea adopţiilor internaţionale, această măsură putând fi luată doar în cazurile în care adopţia naţională a eşuat în rânduri repetate.

Secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopţii, Bogdan Panait, preciza că memorandumul trimis Guvernului a fost "un material neutru", prin care s-a cerut un punct de vedere.

Executivul a anunţat însă că documentul în care s-a propus redeschiderea adopţiilor internaţionale a reprezentat un punct de vedere al ORA şi nu a fost însuşit de Cabinetul Emil Boc.

Ulterior, în decembrie 2009, Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) a supus dezbaterii publice proiectul de act normativ de modificare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.

Moratoriul asupra adopţiilor internaţionale a fost instituit în anul 2001. Suspendarea adopţiilor a fost urmarea a două decizii ale Comitetului Român pentru Adopţii (CRA), întărite apoi prin Ordonanţa de Urgenţă a Executivului de la Bucureşti numărul 121 din 8 octombrie 2001.

În 6 decembrie 2001, prin Ordonanţa de Urgenţă 161, Guvernul a adus o serie de modificări actului normativ prin care a suspendat adopţiile internaţionale, stipulând situaţiile în care se pot face derogări de la prevederile moratoriului.

Autorităţile române au susţinut în repetate rînduri că aceste completări erau necesare pentru a soluţiona cazuri-limită şi că ele nu reprezintă o eludare a interdicţiei asupra adopţiilor internaţionale.

Anterior, în februarie 2001, baroana Emma Nicholson, raportor al Parlamentului European pentru integrarea României în Uniunea Europeană, declara, la Bucureşti, că aşteaptă ca Parlamentul României să adopte o declaraţie privitoare la protejarea copiilor. Ea arăta că acesta ar fi un semn că România doreşte rezolvarea rapidă a problemei copiilor instituţionalizaţi, sugernd totodată Parlamentului să ceară Guvernului blocarea temporară a adopţiilor internaţionale.

Premierul de atunci, Adrian Năstase, aprecia că adopţia internaţională nu reprezintă cea mai bună formulă. Totuşi, România nu putea renunţa deocamdată la adopţiile internaţionale, acestea fiind ultima soluţie prin care putea fi rezolvată situaţia orfanilor.

Trei luni mai târziu, în urma criticilor care asociau adopţiile internaţionale cu "exportul" de copii, premierul Năstase declara că Executivul priveşte cu seriozitate această problemă şi că va lua în calcul recomandările externe, dar că decizia aparţine în exclusivitate autorităţilor române.

În luna mai a aceluiaşi an, raportorul european pentru România readuce în discuţie problema copiilor instituţionalizaţi, în contextul negocierilor de aderare. Emma Nicholson afirma, într-un interviu, că abordarea deficitară privind protecţia copilului ar putea să împiedice România să deschidă în mod corespunzător şi să încheie capitolul referitor la justiţie şi afaceri interne, încetinind ori chiar blocând negocierile până al soluţionarea problemei.

În 2001, adopţiile internaţionale au fost suspendate. Decizia a fost argumentată prin faptul că sistemul introdus în 1997 permitea apariţia unor abuzuri, în baza unor criterii neclare, prea multe organizaţii (110) fiind acreditate să intermedieze adopţii internaţionale, pentru care percepeau taxe între 3.000 şi 30.000 de dolari, sume imposibil de controlat.

De la suspendarea adopţiilor internaţionale şi până în aprilie 2003, peste 400 de copii români au reuşit să plece la familiile adoptive din străinătate. În aceeaşi perioadă, CRA înregistrase aproape 5.000 de cereri de adopţie internaţională, a căror rezolvare depindea de ridicarea moratoriului.