Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 18 mar 2010 - Anul XV, nr. 64 (4355)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Boc:Vom acorda primele "permisuri" pentru Moldova;Blaga: Trebuie "accesuri" la baze de date Schengen

Joi, 18 Martie 2010 (17:41:55)

România va acorda, la 31 martie, primele "permisuri" de trecere a graniţei pentru cetăţenii moldoveni, a declarat premierul Emil Boc, prezent la punctul de frontieră Ungheni, unde ministrul de Interne Vasile Blaga a explicat că trebuie asigurate "accesuri" la baze de date pentru aderarea la Schengen

Şeful Guvernului a participat, vineri, la inaugurarea punctului de trecere pe calea ferată a frontierei de la Ungheni între România şi Republica Moldova, realizat conform standardelor Spaţiului Schengen, spunând că acest punct va dispărea atunci când şi Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană.

"România şi Republica Moldova au un viitor comun în Uniunea Europeană. Noi abordăm cu maximă atenţie relaţia cu fraţii noştri de peste Prut, în primul rând prin faptul că, la 31 martie, se vor da primele permisuri pentru micul trafic de frontieră, asta înseamnă că aproximativ un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova din 361 localităţi eligibile vor putea să vină să stea 90 de zile, realizând micul trafic de frontieră specific tuturor ţărilor din UE", a spus Boc.

La ceremonia de inaugurare a punctului de trecere a frontierei de la Ungheni a participat şi ministrul de Interne, Vasile Blaga, care a arătat că România va avea anul viitor, prin aderarea la Spaţiul Schengen, cea mai lungă frontieră de est a Uniunii Europene şi va trebui să securizeze graniţa atât pentru populaţia ţării, cât şi pentru cei 500 milioane locuitori ai Uniunii.

"Nu întâmplător am luat şi măsura relocării controlului de frontieră de la Nicolina, din două motive: în primul rând clădirea de la Nicolina este una de patrimoniu şi nu o puteam pur şi simplu desfiinţa, pentru că observaţi câte accesuri la câte baze de date trebuie într-un punct care să îndeplinească condiţiile Schengen, iar pe de altă parte, conform catalogului Schengen, punctul trebuie să fie aproape de frontieră, ori discutăm la Nicolina de 20 kilometri de aici până acolo", a arătat Blaga.

Ministrul a amintit că România va cheltui în acest an, de la bugetul de stat, aproximativ 200 milioane euro pentru îndeplinirea standardelor de aderare la Spaţiul Schengen, standarde care urmează să fie verificate în perioada imediat următoare de către o delegaţie UE.

Noul punct de frontieră îl înlocuieşte pe cel de la Nicolina, care nu asigură condiţiile de infrastructură la standarde specifice Spaţiului Schengen şi nici nu poate fi modificat în acest sens, din raţiuni legate de patrimoniul naţional.

Punctul de trecere a frontierei de la Ungheni asigură şi traficul pentru cei 1,2 milioane cetăţeni ai Republicii Moldova domiciliaţi la mai puţin de 50 de kilometri de graniţă şi care, începând cu 31 martie, vor putea circula pe teritoriul României pe baza doar a unui permis de trecere.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Boc:Vom acorda primele "permisuri" pentru Moldova;Blaga: Trebuie "accesuri" la baze de date Schengen.
 Vizualizări articol: 496 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Boc:Vom acorda primele "permisuri" pentru Moldova;Blaga: Trebuie "accesuri" la baze de date Schengen0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei