Aproximativ 1.500 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vor participa, miercuri, la un marş de protest organizat la Iaşi, în timpul şedinţei de Guvern care se va desfăşura la Universitatea "Al. I. Cuza".
FSLI precizează, marţi, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că marşul de protest va începe la ora 14.30, de la Stadionul "Emil Alexandrescu" şi se va încheia la ora 17.00, după ce sindicaliştii vor mărşălui pe Bulevardul Carol I până la Universitatea "Al. I. Cuza".
"La această acţiune de protest vor participa aproximativ 1.500 de sindicalişti de la sindicatele afiliate Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ", se arată în comunicatul remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
FSLI a anunţat, în 10 martie, calendarul protestelor care au început luni.
Liderul FSLI, Aurel Cornea, a spus atunci că sindicaliştii vor organiza mitinguri, pichete, greve de avertisment, putându-se ajunge la grevă generală, în iunie. Cornea a adăugat că sindicaliştii vor organiza un protest în timpul şedinţei de Guvern din această săptămână.
Sindicaliştii vor să depună o plângere la forurile internaţionale, pentru nepunerea în practică a sentinţelor judecătoreşti şi să înainteze o plângere penală împotriva conducerii Ministerului Educaţiei, din cauza acţiunilor de instigare şi presiune asupra angajatorilor pentru a nu respecta hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile privind drepturile salariale.
De asemenea, ei sunt nemulţumiţi că din septembrie vor fi disponibilizaţi aproximativ 17.000 de angajaţi din învăţământ, de reducerea veniturilor prin aplicarea legii unice de la 1 ianuarie 2010 şi de reducerea salariilor cu 15 la sută din noiembrie-decembrie anul trecut.