Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 11 mar 2010 - Anul XV, nr. 58 (4349)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Boc confirmă că salariile câştigate în instanţă de bugetari vor fi în continuare eşalonate la plată

Joi, 11 Martie 2010 (13:36:32)

Ordonanţa aprobată anul trecut de Guvern prin care restanţele salariale câştigate de către bugetari în instanţă au fost eşalonate la plată pe o perioadă de trei ani va fi aplicată şi în perioada următoare, deoarece resursele bugetare sunt limitate, a declarat, joi, premierul Emil Boc.

"Ceea ce este în vigoare este Ordonanţa 71 declarată constituţională de către Curtea Constituţională. Altceva nu s-a discutat decât acte normative care vin în consonanţă cu Ordonanţa 71, pe aplicabilitatea ei şi în perioada următoare", a răspuns Boc unei întrebări a presei pe această temă.

Întrebat în continuare de jurnalişti dacă bugetarii care câştigă în acest an, în instanţă, drepturi salariale restante vor fi eşalonaţi la plată în intervalul 2011-2013, cu câte o treime din valoarea titlului executoriu, premierul a arătat că resursele bugetului sunt limitate.

"Dacă dumneavoastră aveţi mai multe resurse financiare să le plătiţi, vă invităm să o faceţi. Asta poate bugetul statului, asta plăteşte. Nimeni nu are bani undeva ascunşi, cât se poate se plăteşte", a spus Boc presei.

Surse ministeriale au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că bugetarii care vor câştiga în acest an, prin hotărâri judecătoreşti definitive, drepturi salariale restante vor fi eşalonaţi la plată pe o durată de trei ani, în intervalul 2011-2013, după sistemul aplicat de Guvern în cazul titlurilor executorii din anul trecut şi argumentat atunci prin limitarea deficitului.

Eşalonarea la plată va fi reglementată prin ordonanţă de urgenţă, au arătat sursele.

"Ordonanţa introduce un nou articol în legislaţia actuală, stabilind că hotărârilor judecătoreşti definitive emise anul acesta de către instanţă pentru drepturi salariale restante li se va aplica aceeaşi eşalonare la plată stabilită pentru titluri executorii", au arătat sursele citate.

Astfel, sumele reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar prin hotărâri judecătoreşti şi devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010 vor fi eşalonate la plată în următorii trei ani, urmând ca în 2011 să fie plătit 34% din valoarea titlului executoriu, în 2012 să fie achitat 33% din valoarea titlului, iar în 2013 să fie acordat restul de 33% din valoarea titlului.

Eşalonarea la plată este argumentată şi în acest caz prin fondurile limitate şi riscul depăşirii deficitului bugetar.

"S-a considerat în continuare că, având în vedere restricţiile bugetare, plata sumelor rezultate din titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale pentru bugetari implică un mare efort pentru bugetul de stat şi este neapărat nevoie ca sistemul de eşalonare introdus anul trecut să fie extins şi pentru acest an, astfel încât să fie respectată ţinta de deficit bugetar", au afirmat sursele.

Pentru achitarea salariilor restante în următorii trei ani este deja estimat un plus de cheltuieli bugetare în sumă totală de 1,39 miliarde lei, respectiv 463 milioane lei în 2011, 462 milioane lei în 2012 şi 473 milioane lei în 2013.

În vara anului trecut, Guvernul a decis, prin OU 71/2009, că drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti în favoarea bugetarilor, în principal pentru personalul din justiţie şi administraţia penitenciarelor, devenite executorii până la 31 decembrie 2009, vor fi eşalonate la plată cu câte o treime din valoarea titlului, în perioada 2010-2012.

Astfel, în 2010 este achitat 34% din valoarea titlului executoriu, în 2011 se plăteşte 33% din valoarea titlului, iar în 2012 se restituie 33% din valoarea titlului.

În cursul acestui termen, orice cerere de executare silită se suspendă de drept.

Sumele plătite se actualizează cu indicele inflaţiei comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Guvernul argumenta, în 2009, că executarea titlurilor de plată stabilite prin hotărâri judecătoreşti are o influenţă substanţială asupra bugetului de stat şi face imposibilă echilibrelor bugetare şi, implicit, respectarea angajamentelor asumate de Executiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar.

Cuantumul sumelor rezultate din titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sectorul bugetar, în special din sistemul justiţiei şi sistemul administraţiei penitenciare, era indicat atunci la peste 2,2 miliarde lei, reprezentând 0,42% din PIB.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Boc confirmă că salariile câştigate în instanţă de bugetari vor fi în continuare eşalonate la plată.
 Vizualizări articol: 873 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Boc confirmă că salariile câştigate în instanţă de bugetari vor fi în continuare eşalonate la plată0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei