Comisia pentru drepturile omului din Senat a aprobat, marţi, un proiect privind utilizarea în alegeri a unui sistem electronic de control pentru eliminarea posibilităţii votului multiplu, reprezentantul AEP anunţând că se va aplica un proiect pilot în acest sens la parţialele din colegiul 19.
Propunerea legislativă privind verificarea prin mijloace electronice a dreptului de acces la vot al cetăţenilor a fost aprobată de senatorii din comisia de drepturile omului cu 5 voturi "pentru" şi 3 voturi "împotrivă", raportul favorabil urmând să fie înaintat plenului.
În cadrul dezbaterilor din comisie, reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente, Cristian Neagu, director în cadrul departamentului legislativ din AEP, a anunţat că instituţia pe care o reprezintă urmează să implementeze la alegerile parţiale din colegiul 19 un proiect pilot în aceast sens.
"Pentru acest proiect pilot pe care dorim să îl implementăm la alegerile parţiale din Sectorul 4 nu avem nevoie de cadru legal. Acesta se va desfăşura în cadrul activităţii AEP de cercetare. În urma aplicării sale la alegerile din 25 aprilie, vom avea concluziile şi vom vedea dacă se poate aplica la nvel naţional", a spus Neagu.
La rândul său, preşedintele Comisiei de drepturile omului, Gyorgy Frunda a prezentat câteva elemente care trebuie rezolvate prin propunerea legislativă, acestea urmând să fie introduse în lege în momentul trecerii prin Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Astfel, potrivit lui Frunda, unul dintre aspectele care trebuie clar reglementate prin lege se referă la furtul la vot, astfel că prin acest sistem de control, pe baza numărului de identificare personală, se elimină această posibilitate de fraudă electorală.
A doua problemă ridicată de preşedintele Comisiei de drepturile omului este ora până la care se poate desfăşura scrutinul.
"Trebuie să fie ora 21.00, ora României, la care raportăm toate fusurile orare din lume, Deci nu e ora 21.00 ora locală, cum e în legislaţia actuală, pentru că asta înseamnă în cazul Statelor Unite şapte-opt ore în plus şi, în cazul Chinei, cinci ore în minus", a arătat Frunda.
Potrivit acestuia, o a treia problemă se referă la eliminarea secţiilor speciale de vot.
"Propunem să votezi numai la domiciliu, deci asta înseamnă să scoatem secţiile speciale. Propunem sistemul german, în situaţia în care ai treabă într-o altă localitate, mergi la localitatea de domiciliu şi dai o declaraţie notarială gratuită, că în ziua respectivă vei fi - şi numeşti localitatea respectivă - astfel că vei fi arondat la una dintre secţiile de votare din localitatea unde te vei afla în ziua alegerilor", a precizat Gyorgy Frunda.
Membrii Comisiei de drepturile omului au mai arătat că este necesar să fie reglementată situaţia persoanelor care se află în imposibilitatea de a se deplasa, dând exemplul persoanelor aflate în locuri de detenţie, al căror drept la vot nu a fot restrâns sau interzis, astfel că în reglementarea din 2007 acele persoane nu au putut să voteze.
"Trebuie reglementat acest lucru, prin arondarea lor la secţia de vot de care aparţine puşcăria. Trebuie prevăzute aceste excepţii în lege. De exemplu, studenţii votează acasă", a mai declarat Frunda.
Propunerea legislativă privind implementarea acestui sistem electronic la alegeri este semnată de deputaţii Florin Serghei Anghel (PDL), Viorel Arion (PDL), Mircea Vasile Cazan (PNL), Constantin Chirilă (PD), Liana Dumitrescu (minorităţi), Petru Farago(UDMR), Relu Fenechiu (PNL), Gheorghe Zoicaş (PSD) şi propune utilizarea, în cadrul alegerilor, a unui sistem electronic de control al votului unic, pentru eliminarea posibilităţii votului multiplu.
Informaţiile cuprinse în sistemul electronic de control al votului unic sunt preluate din Registrul electoral.
Listele electorale sunt dublate de câte o copie în formă electronică, puse la dispoziţia alegătorilor în secţiile de votare la care sunt arondaţi.
Listele electorale suplimentare se întocmesc şi în formă electronică, iar informaţiile sunt transmise online serverului local, în vederea actualizării bazei de date.
Pentru fiecare persoană înscrisă pe lista suplimentară în formă electronică se ataşează informaţiile legate de ora şi locul la/în care a fost exercitat dreptul la vot şi sunt transmise serverului local, în vederea actualizării bazei de date.
Fiecare secţie de votare trebuie să asigure posibilitatea de a se verifica dreptul de acces la vot al alegătorilor pe listele electorale în formă electronică.
Biroul electoral al secţiei de votare verifică dacă alegătorul este înscris în copia electronică a listei electorale permanente şi, dacă nu apare menţiunea că şi-a exercitat dreptul de vot în altă secţie de votare, procedura de vot se desfăşoară conform legii.
În urma exercitării dreptului de vot, biroul electoral al secţiei de votare are obligativitatea de a înregistra electronic locul şi ora la care persoana în cauză a votat şi de a transmite informaţia în timp real către serverul local.
În cazul în care pentru persoana verificată apare menţiunea că şi-a mai exercitat dreptul de vot la altă secţie de votare, acesteia i se interzice accesul la vot şi acţiunea sa va fi considerată tentativă de fraudă.
Dacă alegătorul nu se regăseşte pe copia electronică a listei permanente, biroul electoral al secţiei de votare are responsabilitatea de a verifica electronic dacă persoana nu şi-a exercitat dreptul de vot în altă secţie.
Dacă în urma interogării sistemului informatic nu există informaţia, persoana în cauză este înregistrată pe copia electronică a listei suplimentare
Autoritatea care trebuie să asigure condiţiile logistice necesare aplicării dispoziţiilor legale privind exercitarea dreptului de vot de verificare prin mijloace electronice a dreptului de acces la vot al cetăţenilor este, potrivit propunerii legislative, Autoritatea Electorală Permanentă.
Autoritatea Electorală Permanentă şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale au pregătit o aplicaţie web prin care vor putea fi împiedicate eventualele tentative de vot ilegal, care va fi testată la alegerile parţiale parlamentare din Colegiul 19 din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX, Executivul va lua în discuţie, în perioada imediat următoare, acest proiect pilot care constă în implementarea unei aplicaţii web, accesibilă din fiecare secţie de votare, prin intermediul căreia se interoghează şi se înregistrează datele în baza de date centrală.
Conform sursei citate, proiectul pilot a fost gândit ca un flux paralel cu operaţiunile curente, în aşa fel încât să nu interfereze cu procesul de votare, toate operaţiunile din secţiile de votare şi de la birourile electorale desfăşurându-se în aceleaşi condiţii ca la alegerile precedente.
Proiectul are ca scop împiedicarea tentativelor de vot ilegal (vot multiplu, vot fără a avea 18 ani împliniţi, vot cu cărţi de identitate cu CNP eronat), transmiterea în timp real a prezenţei la vot şi contorizarea automată a numărului total de alegători prezenţi, verificarea la nivelul secţiei de vot a cheilor din procesele-verbale şi transmiterea automată a proceselor-verbale.
În Colegiul 19 pentru Camera Deputaţilor din Bucureşti urmează să fie organizate alegeri parţiale, după ce Daniela Popa a demisionat din Parlament. Guvernul nu a fixat încă data alegerilor parţiale din colegiul 19 din Capitală.