Biserica îi sărbătoreşte pe Sfinţii 40 de Mucenici, soldaţi romani omorâţi pentru credinţă

Sfinţii 40 de Mucenici, sărbătoriţi în 9 martie, au pătimit în oraşul Sevastia din Armenia, în vremea lui Licinius (307-323), împăratul roman de Răsărit, din porunca guvernatorului Agricola. Cu prilejul praznicului Sfinţilor 40 de Mucenici se oficiază Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul sau a Darurilor mai înainte sfinţite, a spus părintele Stoica.

Cei patruzeci de mucenici, originari din Capadocia (Asia Mică), erau ostaşi în Legiunea a XII-a Fulminata, staţionată la Melitene (Armenia). Legiunea era condusă de guvernatorul Agricola. Împăratul Licinius, după ce în anul 313 a semnat împreună cu Sfântul Constantin cel Mare, cumnatul său, Edictul de la Mediolanum (Milano de astăzi), prin care se acorda libertate religioasă creştinilor, a pornit o prigoană împotriva creştinilor din partea de răsărit a Imperiului Roman, în urma unui conflict de interese cu augustul Occidentului.

În armata romană exista obiceiul ca principalul cult să fie adresat împăratului. Cei patruzeci de ostaşi romani din Legiunea a XII-a Fulminata au refuzat să se jertfească împăratului şi zeilor, motiv pentru care au fost întemniţaţi. La opt zile după întemniţare, au fost judecaţi. Sfinţii mucenici au mărturisit pe mântuitorul Hristos cu toată credinţa şi tăria sufletească, de aceea au fost omorâţi, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Numele celor patruzeci de Sfinţi Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.

Aceştia au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să stea toată noaptea în mijlocul unui lac din apropierea Sevastiei. Pe când se aflau în mijlocul apei, unul dintre ei, ieşind din lac, a fost băgat în apă caldă şi a murit. Văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostaşii care erau de pază acolo a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat.

A doua zi, trupurile lor au fost arse. O parte din cenuşă a fost aruncată în apă, alta cumpărată de creştini de la cei ce i-au ucis. Osemintele lor, câte au mai rămas în cenuşă, au fost aflate în prima jumătate a veacului al V-lea de binecredincioasa Pulcheria, sora împăratului Teodosie al II-lea (408-450), într-o capelă în pământ, în afara zidurilor Constantinopolului, unde fusese odinioară casa şi grădina unei diaconiţe cu numele de Eusebia şi deasupra cărora se construise o biserică mai mare în cinstea martirului Thyrus. O parte din aceste moaşte se află în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare, din provincia Pont (Asia Mică). În această capelă au fost înmormântaţi Sfinţii Vasile cel Mare, Macrina cea Tânără, sora arhiepiscopului Cezareii Capadociei, şi Emilia.

Potrivit tradiţiei, în această zi gospodinele pregătesc mucenicii. Mucenici pot fi pregătiţi ca o prăjitură cu miez de nucă şi miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă. Ei se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte.

Se mai spune că, în acestă zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Cerul coboară spre pământ, dar şi omul trebuie să urce spre cer, într-o primenire sufletească, specifică perioadei în care ne aflăm, postul Paştilor. Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, căci, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui.

Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă în legătură cu pregătirea pământului pentru noul an agricol, dar şi a uneltelor cu care va fi lucrat pământul.

Tot marţi se încheiea "zilele babelor" şi începe săptămâna moşilor.