Circulaţia pe DN 17, în Pasul Tihuţa, este îngreunată de ninsoare după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a nins încontinuu şi a suflat vântul cu până la 60 de kilometri la oră, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dispecerul de serviciu de la Secţia Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj a informat că în Pasul Tihuţa continuă să ningă.
Potrivit sursei citate, 22 de utilaje de deszăpezire au curăţat drumurile naţionale în ultimele 24 de ore, împrăştiind 175 de tone de antiderapant.
Cele mai multe probleme au fost pe DN 17 în Pasul Tihuţa, însă şi pe raza judeţului Suceava, unde mai multe autotrenuri neechipate pentru iarnă au rămas înzăpezite, iar o autoutilitară din judeţul Sibiu a ajuns în şanţ.
La peste 1.200 de metri altitudine, în Pasul Tihuţa, viteza vântului a atins peste 60 de kilometri la oră.
Un număr de 14 utilaje au împrăştiat pe drum, în total, 45 de tone de nisip şi sare.
Duminică, Sistemul de Gospodărire a Apelor a informat că stratul de zăpadă măsoară 26 de centimetri la Piatra Fântânele, unde a fost înregistrată şi cea mai scăzută temperatură din judeţ, respectiv de minus 13 grade Celsius.