Lista companiilor feroviare care vor disponibiliza angajaţi în contextul procesului de restructurare în sector a fost avizată de Guvern, cu un număr total de 10.301 persoane propuse pentru concediere, astfel că procedurile de desfacere a contractelor de muncă vor începe în perioada imediat următoare
Cei mai mulţi salariaţi vor fi disponibilizaţi de la CFR Marfă (6.700), următoarele două companii în funcţie de numărul concedierilor fiind CFR Călători (1.100) şi SC Întreţinere şi Reparaţii Vagoane "CFR IRV" (800).
La polul opus, compania cu numărul cel mai mic de salariaţi care ar urma să fie disponibilizaţi este SC "Sere şi Pepiniere" (15).
Restul companiilor incluse pe lista celor care vor efectua disponibilizări sunt CFR SA (600), SC "Electrificare CFR" (236), SC "Întreţinere Mecanizată a Căii Ferate" (23), SC "Tipografia Filaret" (44), SC "Informatică Feroviară" (38), SC Reparaţii Locomotive "CFR SCRL Braşov" (111), SC Vânzare Legitimaţii Călătorie "Voiaj-CFR" (73), SC Exploatare a Vagoanelor de Dormit, Cuşetă, Restaurant şi Bar "CFR - GEVARO" (41), SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje "CFR IRLU" (500) şi CFR Ferry-Boat (20).
Persoanele care vor fi disponibilizate din sectorul feroviar de stat vor primi, pe lângă indemnizaţia de şomaj, o sumă de două ori mai mare decât salariul mediu net pe economie, la data desfacerii contractului de muncă, la care se adaugă un venit lunar de completare pentru o perioadă de 20-24 luni.
Guvernul justifică concedierea angajaţilor prin faptul că situaţia economico-financiară a companiilor din domeniul feroviar a fost grav afectată de criza economică, iar ca a o consecinţă directă, volumul cererilor de transport în general şi pe calea ferată în particular, a scăzut începând cu toamna anului 2008 şi
s-a accentuat foarte mult în anul 2009, astfel că menţinerea actualului număr de personal în sistemul feroviar "devine aproape imposibilă".