Delegaţii la Congresul extraordinar al PNL au adoptat, vineri după-amiază, Statutul propus de Crin Antonescu, cu 1083 voturi "pentru", noua conducere a PNL urmând să fie aleasă în aceste condiţii pe moţiuni şi prin vot pe listă împreună cu candidatul la preşedinţia partidului.
Congresul PNL a aprobat, cu 1083 de voturi "pentru", 258 "împotrivă" şi 13 abţineri, modificarea Statutului partidului.
"Vă mulţumesc pentru vot. În aceste condiţii, vă anunţ că îmi voi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL", a anunţat Crin Antonescu, după prezentarea rezultatului votului.