PDL intenţionează să inţieze modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, astfel încât să fie permisă schimbarea majorităţii parlamentare, pe baza căreia au fost constituite, la începutul legislaturii, Biroul Permanent şi comisiile parlamentare, au declarat surse din PDL.
Sursele citate au precizat că democrat-liberalii consideră că Regulamentul Camerei nu este pus în acord cu prevederile Constituţiei în privinţa referirilor la configuraţia politică care determină alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor, chestorilor din Biroul Permanent şi constituirea comisiilor.
Astfel, Constituţia prevede, la articolul 64 alineatul 5, că Birourile Permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camerei, în timp ce Regulamentul stipulează că repartizarea acestor funcţii se face conform configuraţiei politice "iniţiale".
În prezent, la începutul fiecărei legislaturi, liderii grupurilor parlamentare stabilesc funcţiile care revin fiecărui grup, pe baza configuraţiei politice rezultată în urma alegerilor parlamentare, iar această configuraţie se păstrează pentru toată durata mandatului.
Sursele menţionate au precizat că PDL nu doreşte modificarea Regulamentului în perioada următoare, deoarece aşteaptă până când proiecte de lege importante ale Guvernului vor fi adoptate de Parlament.
Acest subiect a fost discutat şi în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor de luni, în care reprezentanţii PSD şi PNL, pe de o parte şi PDL, pe de altă parte, s-au contrazis pe tema majorităţii parlamentare.
Discuţiile din Biroul Permanent au pornit de la propunerea liderului grupului PDL, Mircea Toader, de a introduce pe ordinea de zi proiectul Statutului funcţionarilor publici, invocând faptul că această propunere este susţinută de "liderii de grup care reprezintă astăzi majoritatea".
În replică, viceliderul grupului PSD Aura Vasile a susţinut că PSD şi PNL au majoritate parlamentară.
"Eu şi colegul meu de la PNL, conform procedurilor parlamentare, avem majoritatea parlamentară în momentul în care se discută ordinea de zi, pentru că acest lucru este stabilit în prima zi după algoritmul politic", a spus Aura Vasile, adăugând că reprezentantul independenţilor nu votează.
Toader a spus că în Constituţie se face referire la majoritatea din Parlament constituită şi că această majoritate trebuie să fie şi în Comitetul liderilor de grup care aprobă ordinea de zi şi la "la nivelul comisiilor".
Secretarul Camerei Valeriu Zgonea (PSD) a explicat că, la Comitetul liderilor de grup, "PNL plus PSD au 50% plus 1, ca şi în Biroul Permanent", iar vicepreşedintele Camerei Adrian Năstase a spus că structura parlamentară este construită pe opţiuni politice, iar cei care pleacă de la alte partide nu înseamnă că sunt un grup politic.
"Este un grup eterogen care este perfect respectabil şi care îşi exercită drepturile. De aceea, noi întotdeauna la dezbaterile generale sau la moţiuni am dat pentru fiecare dintre membrii acestui grup un număr de secunde pe care ei le negociază după aceea obţinând eventual acordul unora sau altora pentru a vorbi mai mult în numele unora dintre ei. Dar asta este, până la urmă, o negociere pe care ei o realizează de fiecare dată. Asta nu înseamnă că într-un grup care este un grup până la urmă doar de egali, de oameni care pentru raţiuni diferite au plecat din echipe diferite, ei capătă un statut egal cu un grup politic din Cameră", a afimat Năstase.
Vicepreşedintele Camerei Ioan Oltean (PDL) a susţinut, însă, că majoritatea este stabilită pe baza însumării numărului de voturi, iar, în prezent, PDL, UDMR, minorităţile naţionale şi grupul independenţilor au un număr de voturi mai mare decât PSD şi PNL.
"Sunt de acord că algoritmul politic, configuraţia politică, sunt viziuni pe care le respectăm pe tot parcursul mandatului! Dar aici, vorbim de o majoritate de parlamentari, ori nu puteţi, în temeiul unei cutume de 20 de ani, nu e nici un articol care să prevadă aşa ceva, că o majoritate parlamentară constituită la începutul legislaturii, de către Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal se menţine pe parcursul celor patru ani, dacă pleacă jumătate dintre parlamentarii din cele două partide. Majoritatea înseamnă însumarea voturilor parlamentarilor, asta e majoritatea! Dar dacă din cele două formaţiuni politice au plecat 20-30 de parlamentari, nu îi puteţi menţine la număr şi să îi număraţi în continuare şi să spuneţi – noi avem în Comitetul liderilor majoritatea – pentru că, dacă mergem în Cameră şi se supune la vot şi se votează, majoritatea dumneavoastră de aici nu mai coincide cu majoritatea din Camera Deputaţilor! Ori, acesta este aspectul, dacă noi însumăm, acum, numărul de voturi pe care le are Partidul Democrat-Liberal, UDMR-ul, Minorităţile naţionale şi Grupul independenţilor, este mai mare decât numărul de voturi pe care PSD-ul şi PNL-ul le au împreună şi aceasta constituie majoritatea nouă, dacă ne raportăm şi la Comitetul liderilor politici. Şi, dacă se manifestă în plen, şi aici e la fel, pentru că nu putem avea, domnilor colegi, două majorităţi, una aici şi una în plenul Camerei Deputaţilor, majoritatea este aceeaşi!", a spus Oltean.
Liderul deputaţilor independenţi, Eugen Nicolicea, a arătat că în Constituţie se face referire la configuraţia politică. "Pentru colegii care mereu nu se obosesc să citească Constituţia, repet: Birourile permanente şi comisiile parlamentare sunt alcătuite potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere. Chestiunea cu «iniţială» este o adăugire la Constituţie", a adăugat Nicolicea.