Preţul medicamentelor ar putea creşte de la 1 aprilie cu cel mult 6,25 la sută, după actualizarea preţurilor în funcţie de cursul valutar utilizat în bugetul pe 2010 pentru toate produsele existente în catalogul naţional, a declarat, miercuri, consilierul ministrului Sănătăţii, Şipoş Emşe.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au organizat, miercuri, o dezbatere publică legată de ordinul privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului Sănătăţii 75/2009 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman.
Directorul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Dan Zaharescu, a precizat la finalul dezbaterii că producătorii au cerut Ministerului Sănătăţii îngheţarea preţului la medicamentele care sunt acum pe piaţă, iar noul ordin al ministrului Sănătăţii, care include, implicit, noua metodologie de calcul, să fie aplicată doar pentru medicamentele nou introduse pe piaţă în România.
"Am propus Ministerului Sănătăţii să îngheţe preţul la nivelul actual, iar noua metodologie să fie aplicată doar pentru produsele nou introduse pe piaţă, pentru că, dacă s-ar aplica această nouă metodologie la toate medicamentele din CANAMED, atunci preţurile ar creşte cu 9,65%, din care 6,25% reprezintă actualizarea de curs", a precizat Zaharescu.
În prezent, există în vigoare un ordin, respectiv 1637/2009, care prevede că preţul de calcul al medicamentului se face pornind de la media a trei preţuri, cele mai mici, din 12 ţări ale Uniunii Europene.
"Dacă s-ar aplica această prevedere, atunci aceasta ar însemna o creştere însemnată a preţului la medicamente", a explicat consilierul ministrului.
Ea a spus că, în contextul financiar din 2010 al sistemului sanitar, această prevedere nu este sustenabilă de către populaţie, de aceea este necesară abrogarea prevederilor şi revenirea la ordinul 75/2009.
Ordinul 75/2009 prevedea ca preţul medicamentului să fie cel mai mic preţ din 12 ţări europene.
Totodată, actualizarea preţurilor de producător, în lei, pentru toate medicamentele existente în CANAMED, se face anual în luna aprilie, în funcţie de cursul valutar utilizat, în alcătuirea bugetului pentru anul în curs. Aceasta înseamnă că preţul medicamentelor va fi calculat în funcţie de un curs valutar de 4,25 lei pentru un euro, cât este utilizat în alcătuirea bugetului pe 2010.
Astfel, preţul medicamentelor ar putea creşte de la 1 aprilie cu 6,25%, a mai spus consilierul ministrului.
Preţurile la medicamente vor creşte din 1 aprilie întrucât prin legea bugetului de stat cursul de schimb a fost stabilit la 4,25 lei pentru un euro, în loc de patru lei cum a fost în actul normativ din 2009, declara, in 1 februarie, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
Cel mai mult se vor scumpi medicamentele aduse din Elveţia, din cauza aprecierii francului, iar cele importate din Polonia se vor ieftini cu 11 la sută, pentru că leul s-a întărit fata de zlot. Majoritatea medicamentelor sunt importate şi plătite în euro, iar preţurile vor fi calculate la un curs de 4,25 lei, în locul celui de patru lei folosit până acum, mai spunea atunci ministrul.
În Catalogul Naţional al Medicamentului (CANAMED) sunt înregistrate 5.042 medicamente, toate acestea având preţurile reglementate de Ministerul Sănătăţii. Din totalul acestor produse, 3.812 sunt străine şi 1.230 româneşti.