Ministrul Muncii, Mihai Şeitan a declarat, marţi, după o întâlnire cu senatorii PDL, că de anul viitor există posibilitatea ca alocaţia pentru copii să crească, iar pentru familiile cu venituri mici să se acorde un ajutor suplimentar, el precizând că în niciun caz aceste sume nu vor scădea.
Întrebat dacă parlamentarii PDL l-au întrebat despre afirmaţia recent făcută privind eliminarea alocaţiilor pentru familiile cu venituri foarte mari, Şeitan a precizat că "nu este nicio problemă cu alocaţiile şi că este o înţelegere greşită, pentru că s-a discutat ceea ce prevede programul de guvernare în prezent, şi anume că alocaţia urmează să fie revăzută şi să crească".
El a arătat că se caută soluţii pentru a acorda sume mai mari pentru copiii ai căror familii au venituri mai mici. "Asta nu înseamnă că se ridică alocaţia cuiva sau nu se plăteşte ci se găseşte o soluţie să alocăm o sumă mai mare, pe lângă alocaţie, suplimentar, pentru cei cu venituri mici. În niciun caz nu va scădea, ba va creşte posibil, dar nu anul acesta pentru că prestaţiile sociale, pensiile şi salariile nu au posibilitatea să fie crescute datorită restricţiilor bugetare”, a mai spus ministrul Muncii.
Şeitan a mai declarat că a avut o discuţie cu grupul parlamentar PDL din Senat despre ceea ce Executivul face în prezent în domeniul muncii şi protecţiei sociale, descriind modalităţile în care încearcă să susţină în Parlament proiectul legii pensiilor unitare.
El a afirmat că a participat la discuţiile din comisia de muncă din Senat, în urma cărora au fost epuizate primele două capitole ale legii.
Potrivit lui Şeitan, există un termen acordat de Senat, de urgenţă, ca într-o lună de la momentul acordării termenului legea unitară a pensiilor să fie adoptată de această cameră legislativă, urmând a se duce la Camera Deputaţilor, unde va intra tot în procedură de urgenţă.
Despre situaţia actuală a sistemului de pensii, Mihai Şeitan a spus că anul acesta nu sunt probleme, întrucât există fondurile necesare, în urma obţinrii de către Guvern a cotelor de împrimut de la FMI, până în 15 martie urmând a primi şi banii de la Uniunea Europeană, un miliard de euro.
El a explicat că dacă există o lipsă în banii de pensii lunari, aceasta va fi acoperită din fondurile primite de la FMI şi UE, care au mers la deficitul bugetar consolidat.