Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană afirmă că regretă mult plecarea lui Marian Sârbu din PSD, menţionând că speră că acesta va rămâne, indiferent de exprimarea politică pe care o va alege, un om devotat valorilor de stânga.
"Regret foarte mult plecarea lui Marian Sârbu din PSD. Este un bun profesionist şi în mod cert va fi o pierdere importantă pentru partid, mai ales într-o perioadă grea, cum este cea pe care o traversăm", afirmă Geoană, citat într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
El menţionează că apreciez munca pe care a depus-o Marian Sârbu în PSD, atât în relaţia cu pensionarii şi sindicatele, dar şi în ceea ce priveşte consolidarea dialogului social.
"În acelaşi timp, sper că Marian Sârbu, indiferent de exprimarea politică pe care o va alege, va rămâne un om devotat valorilor de stânga. România are nevoie de echilibru social şi de protejarea categoriilor sociale vulnerabile, obiective ameninţate puternic de actuala guvernare. PSD are nevoie de buni profesionişti, ataşaţi valorilor social-democrate, care să parcipe activ la dezbaterile referitoare la Legea pensiilor sau Legea salarizării unitare. Consider că oamenii de stânga pot şi trebuie să îşi exprime viziunea şi proiectele în interiorul partidului, dacă acestea sunt cu adevărat social-democrate", susţine Geoană.
Fostul vicepreşedinte al PSD Marian Sârbu a anunţat, vineri, după întâlnirea cu Victor Ponta, că este "nevoit" să părăsească partidul şi că probabil se va alătura grupului independenţilor din Parlament, coordonat de Gabriel Oprea.
Marian Sârbu anunţă, într-o declaraţie remisă, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că se va alătura grupului parlamentarilor independenţi coordonat de Gabriel Oprea, exprimându-şi speranţa că acest grup va reprezenta nucleul unei viitoare construcţii politice.
Liderul coordonator al grupului parlamentarilor independenţi, Gabriel Oprea, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că prietenul său Marian Sârbu va avea un rol foarte important în construcţia politică de centru-stânga pe care o au în vedere.