Impozitul pe veniturile din pensii a adus anul trecut la buget încasări de aproape un miliard de lei, dublu faţă de nivelul estimat, de aproximativ 500 milioane lei, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Gheorghe Gherghina.
El a explicat, astfel, şi programul de încasări de 1,2 miliarde lei din impozitul pe veniturile din pensii din 2010.
"Creşterea de la un miliard de lei la 1,2 miliarde lei vine din evoluţia naturală, pentru că aceia care ies din sistem aveau pensii mici, iar cei care intră au venituri din pensii mult mai mari", a arătat Gherghina.
El a precizat că la întocmirea bugetului pentru acest an nu s-a avut în vedere lărgirea bazei de impozitare la nivelul pensiilor.
În România sunt impozitate pensiile de peste 1.000 lei, fiind aplicată o cotă de 16% doar pentru diferenţa dintre valoarea pensiei şi pragul amintit.
Oficialul MFP nu a explicat de unde provine diferenţa destul de mare între valoarea estimată şi încasările efectiv realizate din impozitul pe venitul din pensii în 2009.