Senatorii au idei diverse privind suvenirurile care ar trebui să se commercialize în instituţia lor, unii dintre ei respingând chiar ideea înfiinţării unor astfel de magazine, iar alţii propunând vânzarea de tablouri, brelocuri, steguleţe sau cruci şi sicrie.
Senatorul PDL Marius Necula consideră că ideea unui magazin de suveniruri este binevenită, în condiţiile în care bugetul Senatului a fost redus cu 50% în acest an, fără să se ţină seama că anul trecut senatorii au contribuit la bugetul cercetării.
El a precizat că nu ştie a cui este iniţiativa înfiinţării unui magazin de suveniruri, dar, dacă este vorba de artă, cadouri pentru 1 Martie, 8 Martie - zile "devastatoare" pentru bărbaţi - este o iniţiativă foarte bună.
Despre suvenirurile care ar putea fi comercializate la Senat, parlamentarul PDL a spus că acestea nu trebuie neapărat să reprezinte Senatul, ci România şi a dat ca exemplu steguleţele tricolore, mărţişoare, brelocuri sau tablouri, existând o adevărată industrie în acest domeniu.
Despre o eventuală comercializare a unor căni cu chipul lui Mircea Geoană, preşedintele Senatului, Marius Necula a spus: "Le spargem ca să ne aducă noroc", iar despre o cană cu chipul său a comentat: "Cine o cumpără?". El a precizat că oamenii sunt obişnuiţi ca figurile politicienilor să le fie oferite gratuit, în campanile electorale.
Un alt senator, Puiu Haşotti (PNL) s-a declarat împotriva acestui demers, apreciind că este vorba despre o idee "nefericită".
"Mulţi au amintiri neplăcute şi opinia publică poate ar fi un pic şocată. Cred că Parlamentul ar trebui să rămână Parlament şi instituţiile să rămână instituţii, aşa cum sunt prevăzute de lege, fără alte artificii", a spus el.
Despre ideea ca Senatul să adune bani la buget, Haşotti a spus că nu este de acord cu vânzarea acestui tip de produse şi nici cu un astfel de magazin de suveniruri, pentru că acestea trebuie să existe în locuri turistice, iar în Parlament trebuie să se facă legi, nu suveniruri.
Un alt coleg de-al său, liberalul Mircea Diaconu, a venit cu o idee originală, şi anume ca aceste magazine să comercializeze cruci şi sicrie.
El a povestit că în anii '80 se decretase ca actorii să se descurse singuri în teatre, cel mai admirat fiind teatrul din Mureş, unde au început să se confecţioneze cruci şi sicrie la tâmplăria teatrului.
Potrivit lui Diaconu, senatorii ar trebui să urmeze acest exemplu. "Cruci, sicrie, facem o secție de tâmplărie şi…poate că sunt uşor morbid, dar nu am găsit altă rimă", a mai spus Diaconu.
Conducerea Senatului a decis să urmeze exemplul Camerei Deputaţilor pentru atragerea de fonduri extrabugetare, aprobând înfiinţarea unui centru de conferinţe, similar celui de la Cameră, dar şi deschiderea unui magazin de suveniruri şi materiale promoţionale personalizate.
Potrivit unui memorandum intern, se doreşte crearea unei structuri similare Centrului de conferinţe a Camerei Deputaţilor, în vederea organizării de activităţi şi evenimente pentru valorificarea spaţiilor deţinute de Senat şi promovării imaginii Senatului şi înfiinţarea unui magazin de carte şi suveniruri - "Library shop" - în vederea promovării Senatului prin materiale promoţionale personalizate.
"Conducerea Senatului a aprobat în principiu aceste propuneri ale noastre. Dorim să atragem unele fonduri extrabugetare, deoarece dispunem de un spaţiu care, credem noi, va fi atractiv pentru public, dar şi pentru că bugetul nostru este foarte mic. Evident, va trebui să obţinem aprobarea necesară şi din partea Ministerului de Finanţe", a declarat secretarul general adjunct al Senatului, Gheorghe Constantin.