Ţinta pentru deficitul bugetului general consolidat convenită de Guvern cu FMI este de 31,9 miliarde lei, din care cea mai mare parte va fi realizat în ultimul trimestru, în condiţiile unor venituri cumulate de 161,8 miliarde lei şi a unor cheltuieli curente primare de 131,3 miliarde lei.
Potrivit scrisorii suplimentare la acordul stand-by, semnată în luna februarie de autorităţi şi experţii FMI, ţinta de deficit pentru primul trimestru a fost stabilită la 8,25 miliarde lei, la jumătatea anului se va ridica la 15,54 miliarde lei, iar în septembrie va urca la 21,8 miliarde lei. Dacă se respectă criteriile pe primele nouă luni, în ultimul trimestru Guvernul va avea cel mnai mare spaţiu de manevră, cu un deficit de 10,1 miliarde lei, până la 31,9 miliarde lei.
Bugetul pentru 2010 prevede o ţintă de deficit bugetar de 5,9% din PIB.
De asemenea, au fost realizate proiecţii privind veniturile trimestriale, care ar trebui să atingă 37,8 miliarde lei la finele lunii martie, 77,6 miliarde lei la jumătatea anului, 119,5 miliarde lei în septembrie şi 161,8 miliarde lei pe întreg anul 2010.
"În cazul în care veniturile bugetare, exclusiv fondurile nerambursabile, vor depăşi valoarea proiectată în cadrul programului, ţinta de deficit va fi ajustată în jos cu o jumătate din surplus şi va permite cheltuieli suplimentare de capital (cheltuieli de investiţii - n.r.), reducând în acelaşi timp deficitul", se arată în scrisoarea suplimentară.
De asemenea, au fost stabilite ţinte indicative (orientative) pentru cheltuielile curente primare, care includ cheltuielile de personal, cu bunurile şi servicile exclusiv fonduri UE nerambursabile, subvenţii, transferuri către entităţi publice, pensii, respectiv categoria de asistenţă socială din bugetul asigurărilor sociale şi o treime din aceeaşi categorie din bugetul de stat, ajutorul de stat şi alte cheltuieli din categoria transferuri, Fondul de rezervă, precum şi alte cheltuieli raportate lunar. Iniţial, au fost stabilite pentru 2009 ţinte orientative de cheltuieli primare de la bugetul consolidat, dar din septembrie s-a trecut la ţinte pe cheltuieli curente primare.
Scrisoarea menţionează că ţinta indicativă pe 2009 nu a fost respectată.
Pentru acest an, ţintele de cheltuieli curente sunt de 32,9 miliarde lei în martie, 65,1 miliarde lei la jumătatea anului, 97,5 miliarde lei în septmebrie şi 131,3 miliarde lei în decembrie.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. Printre criteriile impuse României pentru virarea tranşelor de bani de la instituţiile financiare internaţionale se numără şi îndeplinirea anumitor ţinte pentru deficitul bugetar.