Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor TESA din Sănătate, Ioan Butariu, a spus, marţi, că, în lipsa precizărilor MS, salariile personalului auxiliar au fost calculate în ianuarie după acelaşi algoritm din decembrie 2009, şi nu după Legea salarizării unitare, pentru a evita bulversarea angajaţilor.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor TESA din Sănătate au reclamat, marţi, într-o conferinţă de presă, probleme în aplicarea noii legislaţii salariale în spitale şi faptul că Ministerul Sănătăţii (MS) nu a făcut precizările necesare în acest sens, deşi sindicaliştii au cerut acest lucru într-o scrisoare trimisă la începutul lunii decembrie 2009.
În acest context, vicepreşedintele federaţiei sindicale a declarat că salariile din luna ianuarie pentru personalul auxiliar nu au fost calculate în baza Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ci după acelaşi algoritm din decembrie 2009.
"Salariile au fost acordate după algoritmul din decembrie, pentru că altfel am fi avut bulversări la nivelul angajaţilor. Am calculat pe vechea grilă pentru că ne-a fost teamă să nu bulversăm sistemul sanitar. Noi nu am ştiut cum e mai bine şi de aceea aşteptăm precizări de la Ministerul Sănătăţii, pentru că nu ştim cum îi vom plăti în februarie", a declarat Ioan Butariu.
El a adăugat că sindicaliştii sunt nemulţumiţi de modul de abordare de către Ministerul Sănătăţii a problemelor specifice sectorului sanitar din legea salarizării unitare şi nu înţeleg prevederile din actul normativ privind acordarea sporurilor.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor TESA din Sănătate au mai reclamat faptul că trebuie făcută reîncadrarea unor funcţii pentru care nu există criterii şi au semnalat absenţa unor funcţii, precum cea de garderobier, din structura de funcţii a Legii 330.
Reprezentanţii Ministerului Muncii declarau, în 18 februarie, că acordarea salariilor în baza vechii legislaţii este imposibilă, pentru că odată cu aplicarea Legii 330/2009 au fost abrogate vechile prevederi legale şi toată lumea este obligată să aplice noile reglementări, în caz contrar ei fiind în ilegalitate.
În ce priveşte modul de calcul al salariilor din sistemul bugetar, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a postat pe site un compendiu de soluţii posibile la întrebările formulate în legătură cu aplicarea Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" a recomandat tuturor salariaţilor din sectorul sanitar nemultumiţi de salariul primit în ianuarie să depună contestaţii faţă de modul în care acesta le-a fost recalculat, iar dacă nu primesc un răspuns favorabil de la unităţile unde lucrează, să sesizeze instanţa.
Majoritatea bugetarilor au luat mai puţini bani în ianuarie, comparativ cu octombrie, când nu fuseseră eliminate nici sporuri şi nu exista nici concediul forţat, iar de la începutul acestui an, când a intrat în vigoare Legea unică de salarizare, veniturile le-au fost diminuate şi cu 50 la sută.
Lideri sindicali din ambulanţă susţin că sunt câteva judeţe în care personalul a primit cu 8-10 la sută mai puţin în ianuarie faţă de octombrie, acest lucru însemnând o diminuare de maximum 150 de lei la venituri şi că este vorba de o eroare care trebuie corectată.
Potrivit liderilor sindicali, cei mai afectaţi de diminuarea veniturilor sunt cei cu salarii mici, în cazul acestora scăzând şi cu 50 la sută în luna ianuarie, comparativ cu octombrie.
Chiar dacă există exemple concrete de diminuări ale veniturilor, reprezentanţii Ministerului Muncii neagă acest lucru, admiţând totuşi că este posibil ca ordonatorii de credite să fi interpretat greşit legea, dar aceste greşeli vor fi reparate.