Conducerea PNL a decis ca partidul să fie reprezentat în Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei de către parlamentarii Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleşcanu, Puiu Haşotti, Mihai Voicu şi Alina Gorghiu, a anunţat, luni, la finalul şedinţei BPC, preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Întrebat pe ce criterii au fost desemnaţi liberalii pentru Comisia pentru revizuirea Constituţiei, preşedintele PNL a precizat că liberalii propuşi de BPC au vechime în partid şi au avut întotdeauna fermitatea opţiunilor.
"Sunt oameni care au o vechime în politică, oameni care întotdeauna au avut şi experienţa politică şi fermitatea opţiunilor. Teodor Meleşcanu este vicepreşedintele Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu este liderul grupului parlamentar, Alina Gorghiu este un jurist de frumoasă perspectivă şi un om politic tânăr şi foarte plin de iniţiativă, un om care ne-a prezentat - după părerea mea şi nu numai a mea - foarte bine întotdeauna poziţiile publice. Mihai Voicu este deja un specialist cu mare vechime în dezbaterile referitoare la Constituţie şi statute, Puiu Haşotti este liderul grupului de la Senat. Deci, a fost o alegere care nu a fost grea", a precizat Antonescu.
Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au fost convocate pentru luni, pentru a discuta despre constitutirea Comisiei de revizuire a Constituţiei.