Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că formaţiunea sa va iniţia un proiect de lege de modificare a Ordonanţei privind blocarea posturilor în administraţia publică, demersul urmând a veni în sprijinul absolvenţilor şi al celor demişi ilegal de Guvernul Boc.
"Vom iniţia un proiect de lege de modificare a Ordonanţei 34/2009, cea care blochează posturile în administraţia publică. Suntem îngrijoraţi în primul rând de absolvenţi, care nu au unde se angaja, cât şi de cei care au fost înlocuiţi ilegal de Guvernul PDL, condus de Emil Boc, şi care trebuie să îşi găsească un loc în administraţie, conform pregătirii lor", a spus Ponta.
Ponta a precizat secretarul general Liviu Dragnea şi senatorul Dan Şova vor acorda sprijin juridic colegilor din PSD destituiţi în mod ilegal.
"Vreau să continuăm precesele împotriva Guvernului Boc şi să demonstrăm întregii ţări că Guvernul Boc este primul care încalcă legea, când ar trebui să fie primul care respectă legea şi că trebuie să plătească, dar nu Guvernul în ansamblu, ci Emil Boc, miniştrii, şefii de Agenţii care semnează ordine ilegale. El trebuie să plătească din buzunarul lor, nu din buzunarul nostru, deciziile Justriţiei de reangajare şi de plătire a compensaţiilor respective", a arătat Ponta.