Noul preşedinte PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică noaptea, după anunţarea rezultatelor oficiale ale votului delegaţilor la congresul extraordinar, că ar prefera ca Liviu Dragnea să fie ales secretar general.
Ponta i-a mulţumit lui Mircea Geoană pentru ce a făcut în cei cinci ani de mandat în fruntea PSD.
„Îmi doresc să păstrăm unitatea partidului, nu doar cei 850 de delegaţi care m-au votat, ci şi chiar cei care au votat pe domnul Geoană”, a spus el.
Ponta a firmat că va sta la congres până la anunţarea oficială a voturilor pentru funcţiile de secretar general şi vicepreşedinţi.
„Aştept să văd cine va fi viitorul secretar general, îi stimez pe toţi cei trei candidaţi, dar nu mi-am ascuns niciodată preferinţa pentru Liviu Dragnea”, a continuat el.
Ponta a făcut referire şi la adversarii politici ai PSD, afirmând că doreşte ca partidul să devină o alternativă credibilă atât la PDL, cât şi la PNL.
„De luni, PSD are o nouă şansă, are o nouă şansă de a arăta că poate să facă schimbări, că poate să accepte prin vot democratic un nou preşedinte, enervant de tânăr. Sunt convins că nici cei de la PDL nu vor putea dormi foarte bine în perioada următoare”, a mai spus Ponta.