Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 20 feb 2010 - Anul XV, nr. 42 (4333)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins deţinătoarea Ligii Campionilor, Viborg HK

Duminică, 21 Februarie 2010 (20:36:11)

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, duminică, pe teren propriu, deţinătoarea trofeului, echipa daneză Viborg HK, scor 27-26 (16-12), în cel de-al treilea meci din grupa a II-a a principală a Ligii Campionilor.

În pofida încurajărilor venite din partea a peste 3.000 de fani din tribune, Oltchim a început cu cinci atacuri ratate, în timp ce Viborg a înscris de două ori. Maier a redus de la 7 metri, 1-2 (min. 5), iar Vizitiu a adus egalarea un minut mai târziu, 2-2, Oltchim preluând conducerea la atacul următor, după o boltă a extremei Iulia Puşcaşu. După 13 minute, echipa lui Radu Voina conducea cu 7-4, intervenţiile portarului Paula Ungureanu aducând încredere Oltchimului. Căpitanul naţionalei României, Cristina Vărzaru a marcat primul gol pentru Viborg în minutul 15 (7-5), dar Oltchim a ripostat rapid, 9-6, în doar un minut. A urmat o cădere în jocul gazdelor, 9-9 (min. 19) şi 12-12 (min. 27), pentru ca la pauză tabela să arate cel mai mare avantaj de până atunci pentru campioana României, 16-12. În ultimele trei minute, Oltchim a marcat patru goluri, în timp ce danezele nu au găsit poarta Paulei Ungureanu (16 intervenţii în total).

Danezele nu au avut antidot pentru jocul excelent al Cristinei Neagu nici în partea a doua, 18-14 (min. 35), devenind nervoase odată cu trecerea timpului, din cauza propriei neputinţe. Ionela Stanca a reuşit o "dublă" consecutivă, 20-15 (min. 37), iar după două minute Cristina Vărzaru a văzut direct cartonaşul roşu, după un fault din spate la un contraatac al Ramonei Maier. Vărzaru a părăsit terenul în huiduielile publicului, iar din acel moment, Oltchim nu a mai putut fi întoarsă din drumul spre victoria împotriva deţinătoarei Ligii Campionilor, chiar dacă au fost mari emoţii pe final (27-26).

Marcatoare: Oltchim - Neagu 8 goluri, Maier 5, Stanca 4, Vizitiu 3, Fiera 2, Beşe 1, Nechita 1, Manea 1, Lecuşanu 1, Puşcaşu 1; Viborg HK - Popovici 8 goluri, Lunde-Borgersen 4, Mikkelsen 4, Vărzaru 3, Althaus 2, Acimovici 2, Skov 1, Kovacsicz 1, Smidt 1.

În primele două partide din grupa a II-a, campioana României a învins în deplasare Hypo Viena, scor 31-26 (18-13), şi pe Dinamo Volgograd, pe teren propriu, cu 30-24 (16-9).

Sâmbătă, pe teren propriu, Dinamo Volgograd a învins Hypo Viena, scor 27-21. După trei etape jucate în grupa a II-a, clasamentul este următorul: Oltchim 6 puncte, Viborg HK 4 puncte, Dinamo Volgograd 2 puncte şi Hypo Viena, 0 puncte.

În următoarea etapă din grupă, în 6 martie, Oltchim va juca în deplasare, cu Dinamo Volgograd, iar Hypo Viena, pe teren propriu, cu Viborg HK. Primele două clasate în fiecare din cele două grupe principale se vor califica în semifinalele Ligii Campionilor. Obiectivul acestui sezon european pentru Oltchim este jucarea finalei competiţiei, în care anul trecut s-a oprit în penultimul act.

Oltchim a rămas singura echipă de handbal feminin care reprezintă România în cupele europene în acest sezon.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins deţinătoarea Ligii Campionilor, Viborg HK.
 Vizualizări articol: 1433 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins deţinătoarea Ligii Campionilor, Viborg HK5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei