Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că îl va sprijini pe Victor Ponta în activitatea acestuia de preşedinte al partidului, el precizând că acesta este şi motivul pentru care l-a susţinut la această funcţie, retrăgându-se în favoarea sa.
„Am o părere foarte bună de succesul lui Victor Ponta, de aceea am şi renunţat în favoarea lui”, a spus Mitrea despre câştigarea preşedinţiei PSD de către Ponta.
Întrebat dacă îl va sprijini în activitatea de preşedinte, Mitrea a spus: „ De aia l-am şi sprijinit să iasă preşedinte, sigur”.
Mitrea a mai spus că pierderea suferită de Mircea Geoană era firească.
Întrebat care va fi locul lui Mircea Geoană în PSD, Mitrea a spus: „Este preşedintele Senatului”.