Liderul PSD, Ion Iliescu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că pierderea şefiei partidului de către Mircea Geoană în favoarea lui Victor Ponta reprezintă un semnal al stării de spirit din partid, dată de nemulţumirile faţă de modul de conducere şi de gafele de la prezidenţiale.
"Pierderea de către Geoană este un semnal al stării de spirit din partid-nemulţumirea pentru modul în care a condus activitatea, pentru unele gafe, ca să le spun aşa, pe care le-a făcut în campanie, care l-au costat pe el şi ne-au costat pe toţi pierderea alegerilor prezidenţiale", a spus Iliescu.
El a arătat că Geoană rămâne preşedintele Senatului, precum şi în echipa de conducere a PSD.
"Geoană rămâne preşedinte al Senatului, rămâne în echipa de conducere a PSD. Se îmbină acum experienţa comună a trei generaţii: Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta,care vor asigura continuitatea în activitatea partidului", a spus Iliescu.