Garanţia medie acordată de Fondul Naţional al Creditelor pentru IMM-uri pentru achiziţia unei locuinţe prin programul "Prima Casă" este de 41.800 de euro, iar cele mai multe au fost acordate pentru cumpărarea de apartamente cu două camere de până la 50 metri pătraţi.
Fondul a aprobat până în prezent 14.567 garanţii în valoare de 608,3 milioane de euro, din care anul trecut 12.030 de garanţii, în valoare de 504,7 milioane de euro, potrivit datelor prezentate la un seminar de Stela Alexandru, consilier marketing în cadrul instituţiei.
În anul 2010, au fost depuse 2.615 dosare cu o valoare de 106 milioane de euro, din care au fost soluţionate 2.037, iar 78 de dosare sunt în curs de analiză şi de soluţionare.
Media garanţiei acordată este de 41.800 de euro, iar din punct de vedere regional Bucureştiul se află pe primul loc, cu 33% din garanţiile acordate, urmat de Cluj, cu 7,44%, Timiş, cu 5,46%, şi Constanţa - 4%.
"Cele mai multe garanţii au fost solicitate pentru apartamente cu două camere, respectiv 49,4% din total, 23,25% pentru trei camere, 15% pentru garsoniere şi 3,5% pentru patru camere şi case cu teren. Din punct de vedere al suprafeţelor, 27,51% dintre garanţii au vizat achiziţia de locuinţe de 41-50 metri pătraţi, 23% de 51-60 metri pătraţi, 18% - 61-70 metri pătraţi şi 5% - peste 85 metri pătraţi", a declarat reprezentantul Fondului.
De asemenea, 26,25% din locuinţele cumpărate prin garanţie de la stat au fost evaluate la 50.000-60.000 de euro, 21,61% la 40.000-50.000 de euro, 19,32% la 30.000-40.000 de euro şi 13,56% la sub 30.000 de euro.
În acelaşi timp, garanţiile acordate de fond au fost majoritatea de 50.000-60.000 de euro, respectiv în proporţie de 34%, 25% - 30.000-40.000 de euro, 21% - 40.000-50.000 de euro şi 21% - sub 30.000 de euro.
Cele mai multe locuinţe achiziţionate prin "Prima Casă", adică 71% din tranzacţii au vizat construcţiile de dinainte de 31 decembrie 2007.
"Nu sesizăm un declin al programului, programul nu a expirat aşa cum se scrie în presă. Continuăm să primim dosare de la bănci, nu avem niciun indiciu că programul este întrerupt", a precizat Alexandru.
Programul "Prima Casă", prin care statul garantează creditele imobiliare contractate de persoanele fizice, a fost introdus de Guvern la mijlocul anului 2009.
La începutul lunii ianuarie, Guvernul a decis ca persoanele care încheie până la 15 februarie 2010 antecontracte de vânzare-cumpărare de locuinţe prin "Prima Casă" să beneficieze în continuare de garanţia statului la contractarea creditului, după sistemul actual, ulterior programul urmând să fie modificat, pentru stimularea achiziţiei de locuinţe noi.
Premierul Emil Boc a anunţat săptămâna trecută că limita garanţiilor guvernamentale stabilită prin programul "Prima Casă" va fi menţinută la 60.000 euro pentru locuinţe deja finalizate, dar va fi majorată la 70.000-75.000 euro pentru case care urmează să fie construite, pentru imobile noi urmând să fie majorat şi plafonul total al garanţiilor.
Modificările urmează să fie adoptate săptămâna aceasta de Guvern. Pentru acest an programul va avea alocat un plafon de 700 milioane de euro.
Prin acest program, persoanele pot contracta credite cu un avans de 3.000 de euro pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro, cu o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.