Interdicţia privind comercializarea plantelor etnobotanice a intrat luni în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei de urgenţă prin care Guvernul a interzis vânzarea şi consumul acestor produse, firmele distribuitoare având zece zile la dispoziţie pentru a distruge stocurile.
În ultimele zile, magazinele de plante etnobotanice au introdus reduceri de preţuri între 30 şi 50%, precum şi oferte promoţionale pentru a scăpa de marfa de pe stoc, continuând să comercializeze produse ca Special Gold, care conţine mefedronă.
Potrivit unor surse din industrie care au vrut să-şi păstreze anonimatul, magazinele de plante etnobotanice au introdus mai multe măsuri tactice pentru a stimula vânzările şi a scăpa de marfa de pe stoc până la publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei de urgenţă prin care Guvernul a interzis comercializarea unui număr de 36 substanţe şi plante etnobotanice, care au fost asimilate drogurilor.
O parte dintre magazine au introdus reduceri consistente de preţ, între 30 şi 50% dar şi oferte promoţionale de tipul - la trei produse vândute, unul este gratis.
Comercianţii din industrie consideră că interdicţia impusă de guvern ar putea avea ca efect întreţinerea pieţei negre de substanţe ilegale.
Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului a acuzat statul de complicitate la comercializarea plantelor etnobotanice, spunând că Guvernul a protejat acest comerţ prin acordarea unui termen de zece zile pentru ca magazinele să scăpe de stocurile de produse.
În data de 10 februarie Guvernul a interzis comercializarea unui număr de 36 substanţe şi plante etnobotanice, care au fost asimilate drogurilor, printr-o ordonanţă de urgenţă.
Actul normativ introduce în categoria drogurilor 27 de substanţe şi 9 plante etnobotanice cu efect halucinogen, care nu mai pot fi deţinute şi comercializate.
Actul normativ permite doar anumitor persoane specializate să mai deţină astfel de plante, dar numai în cantităţi mici, pentru tratament terapeutic şi utilizarea ca eşantion de probă şi comparaţie cu alte produse similare care vor fi eventual descoperite ca fiind vândute ilegal.
Potrivit listei, substanţele şi plantele incluse în lista produselor interzise sunt: DOC (2,5-dimetoxi-4-cloroamfetamin) = 1-(4-clor-2,5-dimetoxifenil)propan-2-amina; DOI (2,5-dimetoxi-4-iodoamfetamina) = 1-(2,5-dimetoxi-4-iodofenil)-propan-2-amina; 4-metilmetcatinona (mefedrona) = 1-(4-metilfenil)-2-metilaminopropan-1-ona; Fluorometcatinona (flefedrona) = 1-(fluorofenil)-2-(metilamino)propan-1-ona; 4-metoximetcatinona (metedrona) = 1-(4-metoxifenil)-2-(metilamino)propan-1-ona; ß-ceto-MDMA (metilona) = 2-metilamino-1-(3,4-metilendioxifenil)propan-1-ona; ß-ceto-MBDB (butilona) = 1-(1,3-benzodioxol-5-il)-2-(metilamino)butan-1-ona; CPP (clorofenilpiperazina); TFMPP (trifluorometilfenilpiperazina); BZP (benzilpiperazina); CP 47,497 = 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metiloctan-2-il)fenol; JWH-018 = Naftalen-1-il-(1-pentilindol-3-il)metanona; Indanylamphetamine; toate speciile din genul Psilocybe; amida acidului lisergic; Rivea Corymbosa (L.) Hallier f.; toate speciile din genul Argyreia; Nymphaea caerulea Sav; Acid ibotenic; Muscimol; Amanita muscaria (L:Fr.) Lam; Amanita pantherina; Ketamina; Salvia divinorum Epling & Jativa; Salvinorin A-F; Tabernanthe iboga (L.) Nutt.; Ibogaina; Mitragyna speciosa Korth (Kratom); 7-hidroximitragynina; Mitragyna; Nitril de amil; Bromo-dragonfly = 1-(8-Bromobenzodifuran-4-il)-2-aminopropan; Gama-butirolactona (GBL) = Dihdrofuran-2(3H)-ona.
Guvernul a anunţat că ordonanţa va fi aplicată de la publicării în Monitor.