Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO) şi CONPIROM solicită Guvernului un plafon de garantare pentru "Prima Casă" de un miliard euro şi propun construcţia de locuinţe sociale printr-un program guvernamental care să includă TVA zero şi încheierea de parteneriate public-private.
Recomandările au fost prezentate într-o scrisoare deschisă transmisă premierului Emil Boc.
Premierul a anunţat recent că limita garanţiilor prin "Prima Casă" va fi menţinută la 60.000 euro pentru locuinţe deja finalizate, dar va fi majorată la 70.000-75.000 euro pentru case care urmează să fie construite, pentru imobile noi urmând să fie majorat şi plafonul total al garanţiilor. Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat că programul va avea alocat în acest an un plafon total de garantare de 700 milioane de euro. Anul trecut, plafonul a fost de un miliard de euro.
ARACO şi CONPIROM cer Guvernului să analizeze posibilitatea majorării plafonului de garantare de la suma avansată de 700 milioane euro la un miliard de euro şi vor să fie consultate, înainte de aprobarea proiectului în şedinţa de Guvern.
Patronatele susţin construcţia de la zero a locuinţelor prin programul "Prima Casă", care ar implica 200.000 de angajaţi, din construcţii şi sectoarelor anexe, precum proiectare, producătorii de balast, BCA, vopseluri şi uşi.
"Dimpotrivă, în cazul în care «Prima Casă» permite din nou achiziţionarea de locuinţe deja construite, programul îi salvează pe developerii şi pe intermediarii din domeniul imobiliar, mulţi din afara ţării şi care îşi repatriază profitul fără niciun avantaj pentru România, în timp ce aproximativ 80.000 de muncitori din construcţii şi domeniile conexe ar putea ajunge şomeri", susţin ARACO şi CONPIROM.
Totodată, organizaţiile patronale propun stabilirea unor "condiţii predefinite de eficienţă energetică a clădirilor" şi crearea unor proceduri de lucru cu băncile şi Fondul de garantare "mai rapide şi mai eficiente, astfel încât startarea proiectelor să aibă loc în cursul semestrului I".
Suplimentar, construcţia de locuinţe sociale trebuie să fie susţinută printr-un alt proiect guvernamental, cu implicarea Ministerului Dezvoltării şi Turismului, conform sursei citate.
Programul ar trebui să includă "dezvoltarea unui cadru legislativ specific", care să permită promovarea unor proiecte imobiliare noi, cu implicarea autorităţilor locale, în sistem parteneriat public-privat, TVA zero şi un fond de investiţii pentru locuinţe sociale prin vânzarea locuinţelor ANL la preţul pieţei, cu eventuale facilităţi referitoare la termenele de plată, arată ARACO şi CONPIROM.
ARACO a fost înfiinţată în anul 1990 şi are peste 1.300 de firme din domeniul construcţiilor şi patronate afiliate sau asociate. CONPIROM reuneşte 14 federaţii patronale, reprezentative la nivel naţional.