Guvernul a avizat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, urmând ca documentul să fie transmis Parlamentului spre dezbatere prioritară, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că pensiile speciale vor fi recalculate în termen de cinci luni de la data intrării în vigoare a legii privind sistemul unitar de pensii, fără să fie acceptată nicio excepţie, dar ţinând cont că statul a suportat o parte din contribuţia socială în cazul anumitor categorii.
"Pensiile speciale vor fi recalculate potrivit principiului contributivităţii, fără nicio excepţie", a spus Boc.
Întrebat de presă ce se va întâmpla în cazul poliţiştilor, premierul a precizat că şi pensiile acestora vor fi recalculate, dar se va avea în vedere că statul a contribuit pentru aceştia cu o parte din contribuţia socială.
"Se va recalcula pensia potrivit contributivităţii, având însă în vedere că statul a contribuit pentru ei un număr important de ani şi fiecare pe măsura contribuţiei pe care a avut-o va primi pensia aferentă", a spus Boc.
Sindicaliştii susţin că Legea privind sistemul unitar de pensii publice nu ar trebui să se aplice retroactiv, aşa cum prevede proiectul de act normativ, precizând că ar putea fi intentate multe procese pe această temă, întrucât nicio altă lege nu s-a mai aplicat retroactiv.
Reprezentanţii Ministrului Muncii au avut, marţi, o ultimă discuţie cu partenerii sociali pe tema proiectului de Lege privind sistemul unitar de pensii publice, înainte ca documentul să intre în şedinţa de Guvern de miercuri. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, proiectul de lege ar putea fi trimis în 15 februarie în Parlament, dacă Guvernul îl va adopta miercuri.
Sindicaliştii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii prevede aplicarea retroactivă, acest principiu nefiind valabil niciodată în vreun act normativ.
"Dacă se merge pe recalculare şi pe principiul retroactivităţii, cu siguranţă vor fi multe procese. (…) Am cerut să ni se explice cum se va face recalcularea şi n-au ştiut să ne răspundă. În viziunea celor care au făcut această lege, ea trebuie să se aplice retroactiv", a declarat vicepreşedintele "Cartel Alfa" Liviu Apostoiu.
Reprezentanţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) au spus, luni, că vor da în judecată Guvernul şi pe premierul Emil Boc, cerând neincluderea pensiilor militare de stat în proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice. SCMD consideră că adoptarea Legii pensiilor în actuala formă, cu includerea militarilor şi poliţiştilor, ar fi o gravă eroare.
Secretarul general al SCMD, Constantin Monac, a precizat că sindicatul va trimite scrisori de protest în acest sens Preşedinţiei, Guvernului şi parlamentarilor şi va declanşa proteste de stradă.